Brahmi sau Bacopa Monieri in denumire latina, este una din cele mai studiate plante medicinale din medicina ayurveda, pentru proprietatile sale asupra imbunatatirii functiilor cerebrale. Traditional, Brahmi se foloseste in India pentru cresterea capacitatii de a invata si de a memora, dar si pentru cresterea atentiei si concentrarii. Textele clasice ayurveda precum Charaka Samhita- ne spun ca Brahmi este de asemenea capabila sa ne daruiasca calmul si pacea mentala, atat de necesare pentru pastrarea echilibrului nostru profund psiho-emotional si spiritual.
Care sunt compusii activi?
Planta contine alcaloizi, steroli, saponine, acid betulic, stimastorol, betasitosterol, bacoside si bacopasaponine. Combinatia acestor elemente chimice ofera numeroasele beneficii pentru sanatate, pentru care planta Brahmi este cunoscuta.
Ce beneficii are planta?
– Creste functiile cognitive mentale: inteligenta, claritatea mentala
– Imbunatateste memoria
– Creste concentrarea si atentia
– E utilizata in tratamentul afectiunilor psihice
– Previne atacurile de epilepsie
– Se foloseste ca tratament in dementa senila si Boala Alzheimer
– Are efect sedativ, calmant, echilibrant al sistemului nervos
Studii, cercetari
1. Bacosidele, un grup de substante chimice continute in planta, elibereaza oxidul nitric care relaxeaza arterele si venele, ceea ce duce la stimularea circulatiei la nivel cerebral, imbunatatind capacitatea cognitiva, claritatea mentala si concentrarea.
2. Un studiu condus asupra tratamentului bolii Alzheimer, efectuat pe soareci, carora li s-a administrat 80mg/ kg de extract de Brahmi, a aratat ca planta imbunatateste capacitatile cognitive ale soarecilor tratati astfel (J. Ethnopharmacol, 2009).
3. Studiile asupra bolii depresive au aratat ca Brahmi are efecte in tratarea depresiei, similare cu administrarea antidepresivelor clasice, de tipul Imipramina.
4. Brahmi a dovedit efecte pozitive in tratamnetul soarecilor epileptici care aveau si depresie, comparativ cu soarecii epileptici si depresivi care nu au primit nici un tratament.
5. Multe studii afirma efectul bronhodilatator al lui Brahmi, ceea ce sugereaza ca planta are ca efecte inhibarea formarii de ioni de calciu, care au un rol in actiunea bronho-dilatatoare.
6. Brahmi este des utilizata pentru managementul stresului, studiile dovedind influenta sa asupra hipocampusului, prin modularea activitatii unei enzime din hipocampus, responsabila de raspunsul creierului la stres .
7. In unele studii efectuate pe soareci carora li s-a indus ulcer gastric, Brahmsi a dovedit actiune antiulcerogenica precum si capacitatea de a proteja mucoasa gastrica de actiunea Helicobacter pylori- bacterie responsabila uneori, de aparitia ulcerului gastric.
Cum se administreaza planta?
Sub forma de pulbere 1g de 3 ori/zi sau sub forma de capsule 1 capsule de 3 ori/zi, de preferat la indicatia medicului ayurvedic, care poate recomanda Brahmi in amestec si cu alte plante medicinale care sa- i potenteze actiunea, in functie de necesitati.
Dr. Violeta Pîrvu
Medic specialist medicină de familie, competență ayurveda, apifitoterapie, terapii Panchakarma Centrul Naturist de Sănătate Steaua Divină- București – tel 021/2331950, mobil 072/6206397 www.steauadivina.ro, www.terapieholistica.ro