Conform OG 99/2000 republicată în temeiul legii 650/2002, cu ultima actualizare în 2015, în România, pentru înființarea unui magazin de produse naturiste sau angajarea într-un asemenea magazin, este necesară absolvirea cursului de specializare Vânzător produse naturiste cu codul COR 522305.
Aici se poate verifica lista ocupațiilor din COR.
Despre curs
La acest curs vei dobândi un bagaj larg de cunoștințe în domeniul remediilor naturiste și al aplicabilității lor. Astfel calitatea serviciilor pe care le oferi va crește, odată cu reputația magazinului tău. Dacă ești în postura de angajator, afacerea ta se va ridica pe alt nivel iar dacă ești în postura de angajat vei avea șanse mai mari să lucrezi într-un loc mai bun sau să iți păstrezi mai ușor locul de muncă și să fii mai bine remunerat. Cursul se adresează în aceeași măsură și celor care doresc să facă cunoștință cu remediile naturale sau să-și aprofundeze cunoștințele din acest domeniu. Acest curs cu siguranță le va îmbunătăți cunoașterea. Și sănătatea. Colectivul de medici formatori, cu competențe în fitoterapie, ayurveda, apiterapie, acupunctură, aromaterapie te vor călăuzi cu profesionalism pe toată durata cursului și iți vor împărtăși din experiența lor medicală.
Ce vei afla la acest curs?
• informații despre 250+ plante medicinale românești și străine
• produse apicole - de la activitatea stupului la miere, polen și lăptișor de matcă
• ce este un supliment alimentar și ce înseamnă că un produs este ecologic
• noțiuni despre anatomie și patologie umană (boli, simptome)
• cum are loc vânzarea într-un magazin naturist
• campanii de marketing (publicitate, sampling, informare, studii de piață)
• comunicarea în magazin cu clienții și nu numai
• noțiuni de utilizare a calculatorului
Acreditări
Cursul este acreditat de:
✓ Autoritatea Națională pentru Calificări
✓ Ministerul Muncii
✓ Ministerul Educației
*Diploma este valabilă în România și internațional.
Programa cursului
• prezentare plante românești
• prezentare plante indiene
• modalități de preparare a plantelor
• produse apicole
• produse ecologice
• suplimente nutritive
• vitamine, minerale și oligoelemente
• noțiuni despre anatomia și fiziologia corpului uman pe aparate și sisteme
• noțiuni despre patologia diferitelor aparate și sisteme
• vânzarea în magazinele naturiste
• profilul vânzătorului de produse naturiste
• comportamentul cumpărătorului
• interacțiunea vânzător-cumpărător
• comunicarea în magazin
• activitatea de vânzare a produselor
• campanii de marketing
• noțiuni de IT în magazinul naturist.