Limba-mielului (Borago officinalis) este o plantă erbacee, anuală, ce creşte sub forma de tufă îaătă de 60-100 cm. Frunzele sunt ovale, mari, suculente, au miros de castravete şi gust dulce-acrişor, răcoros (când sunt consumate crude), iar pe măsură ce se maturizează, capătă pe suprafaţa lor peri aspri, înţepători.  Florile au petale de culoare albastru intens, mov sau alb, ce sunt dispuse sub formă de stea. Fructele sunt dispuse câte patru, au formă de nucule şi produc o mulţime de seminţe. Planta este cunoscută încă de pe vremea romanilor.  De altfel, soldaţii obişnuiau să o poarte în ploscă, considerând că le conferă curaj. Pe mapamond are o larga răspândire: Asia, Europa, America de  Nord. In România creşte atât în flora spontană, pe terenuri mai umede, dar totuşi însorite, până la altitudinea de 1800 m, cât şi cultivată  ca plantă ornamentală, condimentară şi medicinală. Pentru proprietăţile medicinale sunt folosite frunzele, florile (recoltate în perioada de înflorire: mai-septembrie) şi seminţele (pentru extragerea uleiului).

Planta este foarte bogată în substanţe cu virtuţi terapeutice: mucilagii, tanin, rezine, acid gras esenţial gamalinolenic (tip Omega 6) cu rol în imunitate, antiinflamator şi antioxidant, substanţe minerale, (potasiu, calciu,  cupru, magneziu, fier, zinc), vitamine  în concentraţie mare (A, B3, C).

Efecte terapeutice:

In uz intern:

-prin acţiunea antifebrilă, sudorifică, expectorantă, emolientă şi de creştere a imunităţii este foarte utilă în tratarea răcelilor, a tusei productive, a bronşitelor, astmului;

-fiind antiinflamatoare şi antialgică, ameliorează crampele musculare, lombalgiile, artrita reumatoidă, guta;

-acţionează asupra aparatului urinar. Prin conţinutul în azotat de potasiu este diuretică, ceea ce o face de folos în retenţii urinare, litiază urinară, edeme de origine renală;

-purificarea sângelui;

-stimulează glandele suprarenale prin creşterea producerii de adrenalină, ce conferă organismului un tonus optim;

-stimulează producerea laptelui matern;

-fiind sedativă, ajută în stările de stres, depresie, alcoolism, sindrom de hiperactivitate infantilă;

-îmbunătăţeşte memoria.

In uz extern:

-în vindecarea rănilor, arsuri, abcese, ulceraţii cutanate, acnee.

Administrare:

In stare crudă: florile, frunzele tinere în smoothie-uri, deserturi, salate.

Pudra de plantă uscată se obţine prin măcinarea plantei uscate în râşniţa de cafea. Se administrează 1 gram de 3 ori pe zi.

Uleiul de limba-mielului (obţinut prin presare la rece din seminţele plantei) – folosit în uz extern- este non-iritant, se poate  utiliza ca atare, nediluat, direct pe piele sau combinat cu diverse ingrediente (creme, măşti, alte uleiuri vegetale). Hidratează şi hrăneşte pielea, conferindu-i elasticitate şi tonicitate, reduce roşeaţa şi petele de la nivelul pielii, este cicatrizant, reduce mâncărimile, ameliorează inflamaţiile din artrita reumatoidă, întârzie apariţia ridurilor prin efectul de regenerare al ţesuturilor cutanate, hrăneşte firul de păr, redând podoabei capilare vitalitatea şi strălucirea.

Precauţii. Contraindicaţii:

Nu se recomandă utilizarea plantei sau a uleiului în boli hepatice, ale vezicii biliare, la femeile însărcinate şi copii, nu se administrează cu două săptămâni înaintea unei intervenţii chirurgicale. Nu se recomandă administrarea pe perioade lungi de timp, ci în cure, cu pauze.

Poate interacţiona medicamentos cu: medicamente metabolizate la nivel hepatic (Carbamazepina, Fenitoina, Fenobarbital), medicamente anticoagulante (Heparina, Warfarina), medicamente antiinflamatoare (Diclofenac, Aspirina), anestezice administrate in timpul intervenţiilor chirurgicale.

Supradozajul poate determina apariţia durerilor abdominale, hepatotoxicitate.

 

Dr. Tena Florea