Castraveţii (Cucumis sativus) sunt plante comestibile din familia Cucurbitaceae, cunoscuţi în unele zone sub numele de pepeni. Ei sunt originari din subcontinentul indian şi se cultivă azi în multe regiuni ale lumii, fiind utilizaţi ca aliment, ca remediu sau pur şi simplu în scop decorativ. Se folosesc de foarte mult timp în alimentaţie, fiind menţionaţi şi în Vechiul Testament. Ei sunt plante agăţătoare, care cresc pe suport, şi care au fructe de formă cilindrică. Se consumă în alimentaţie, fie în stare crudă, fie conservaţi cu apă sărată sau oţet (murături). Castraveţii cruzi au un conţinut bogat de apă (fiind aliment cu proprietăţi importante de hidratare) şi un conţinut mai modest de carbohidraţi, vitamine din grupul B, C, precum şi săruri de potasiu, fosfor, fier. Ei au şi întrebuinţări medicinale, fiind recomandaţi în scop diuretic, detoxifiant, în caz de constipaţie, litiază urinară, obezitate, reumatism, gută, hipertensiune arterială, exces de colesterol, diabet, ulcer gastric, insuficienţă renală. Se consideră că pot reduce riscul apariţiei unor forme de cancer. De asemenea, se recomandă femeilor în primele luni de sarcină, pentru combaterea greţurilor matinale. Este binecunoscută utilizarea lor în cosmetică, pentru tratarea pielii iritate, arse, deshidratate, ridate, îmbătrânite prematur, a pruritului cutanat şi a cearcănelor. Ei au un efect calmant, uşor astringent, fiind recomandaţi pentru toate tipurile de ten (uscat, gras, cu pete pigmentare). În perioada verii, dacă nu reuşiţi să beţi suficientă apă, puteţi, în schimb, consuma castraveţi în salată, sau în amestec cu alte legume cu conţinut bogat de apă, sub formă de gazpacho (supă fresh, preparată la rece).
Istoria ne spune că alte varietăţi înrudite cu castravetele, respectiv dovlecii, dovleceii şi pepenii, au fost cultivaţi începând din secolul al XVI-lea, de către triburile amerindiene din America de Nord. Dovleacul (Cucurbita maxima) se cultivă în scop alimentar sau furajer. Seminţele sale au un conţinut bogat de ulei gras, precursori de vitamina A şi fitosteroli, precum şi proprietăţi antiparazitare şi nutritive deosebite. Ele au şi un efect descongestiv asupra prostatei şi se recomandă în caz de adenom. Pentru eliminarea paraziţilor intestinali, se pot consuma până la 50-100 g de seminţe crude zilnic, după care se ia un purgativ.
Dovlecelul (Cucurbita pepo) se foloseşte în diferite preparate culinare (supe, ghiveci, zacuscă). Este bogat în potasiu şi fosfor. De asemenea, se pot folosi şi seminţele sale, în aceleaşi scopuri ca şi cele de dovleac.
Pepenii galbeni şi verzi sunt cei care fac deliciul verii şi ne răcoresc, fără a ne supraîncărca. Pepenele galben (Cucumis melo) se poate folosi sub formă de cură de sezon. Se consumă ca atare, fiind bogat în apă, vitamina A şi potasiu. Are acţiune laxativă, antilitiazică, antireumatică, fiind recomandat în caz de hemoroizi, tuberculoză, anemie. Din pulpa sa se prepară măşti cosmetice hidratante şi antiiritante. Pepenele verde (Citrullus lanatus) este un fruct apreciat din antichitate, pentru aroma şi proprietăţile sale diuretice. Se utilizează în caz de litiază urinară cu acid uric şi în gută. În Ayurveda este recomandat pentru calmarea setei, iritabilităţii şi senzaţiilor de arsură, recum şi în caz de congestie a ficatului, inflamaţiilor intestinale sau urinare.
Castravetele amar (Momordica charantia) este o rudă ceva mai…îndepărtată a castravetelui comun. Este originar din India şi Tibet şi a fost folosit din vechime în medicina orientală (indiană şi chineză). El conţine o bogăţie de substanţe, cu proprietăţi antioxidante (precursori de vitamina A), antiinflamatoare (acid clorogenic), asemănătoare cu hormonii steroizi, precum şi vitamine B şi minerale (potasiu, calciu, magneziu). S-a dovedit că are proprietăţi hipoglicemiante şi antidiabetice remarcabile. Deoarece diabetul afectează tot mai mulţi oameni, castravetele amar este astăzi cultivat în principal pentru această utilizare terapeutică. Este şi un bun stimulent digestiv, antiinfecţios cu spectru mai larg, şi chiar un potenţial antitumoral (în cancer de sân); elimină paraziţii intestinali şi dizolvă calculii urinari, purifică sângele, ficatul şi vezica biliară.
Tot o specie de castravete este şi remediul ayurvedic indravaruni (Citrullus colocynthis), de la care se foloseşte fructul uscat şi măcinat pulbere. Are proprietăţi depurative, antitumorale, purificatoare hepatice, antiparazitare şi laxative.
În concluzie, familia castravetelui conţine plante care au efecte de purificare, calmare şi hidratare deosebite, care pot fi resimţite atât la utilizarea externă, cât şi la cea internă. Se recomandă mai ales în perioadele de vară, când se pot realiza cure de detoxifiere pe durate mai lungi.
Dr. Cristina Pavel
Specialist medicină de familie, apiterapie-fitoterapie-aromaterapie, acupunctură, homeopatie
