În corpul nostru, irisul joacă rolul unui microsistem asemănător cu o hartă, ce oferă, pe o suprafaţă foarte restrânsă, informaţii asupra stării tuturor organelor din corp. Amprenta irisului este unică pentru fiecare persoană în parte, asemenea amprentelor digitale sau structurii ADN-ului, deoarece şi zestrea genetică şi experienţa de viaţă a fiecăruia sunt unice.
Irisul este un indicator al particularităţilor constituţionale individuale. El adaptează necesarul de lumină ce pătrunde în ochi, protejând astfel retina şi menţinând funcţia vizuală. El are astfel un rol dublu, de filtru protector faţă de lumină şi de zonă reflexogenă. Deşi în medicina actuală este luat în considerare doar rolul său de diafragmă ce ne ajută să ne adaptăm intensitatea luminii ce pătrunde în ochi (analiza modificărilor pupilei făcând parte din examenul neurologic curent, iar oftalmologia verificând starea ochiului şi a vaselor cerebrale prin analiza pupilei şi a fundului de ochi), diagnosticul prin analiza irisului este o metodă străveche, utilizată în China, Egipt şi India antică şi revalorizată începând cu secolul al 19-lea de mai mulţi cercetători pasionaţi (I. Peczely, N. Liljequist, H.E. Lane, B. Jensen etc.), care au realizat hărţi ale irisului saiu au scris lucrări de referinţă în domeniu. Astăzi, în mai multe ţări ale lumii, iridoscopia este recunoscută ca metodă de diagnostic alternativ.
Cele 3 culori principale ale irisului (albastru, verde, căprui) indică o capacitate diferită de a sintetiza melanina, o sensibilitate diferită la lumină şi o predispoziţie diferită la îmbolnăviri. Persoanele cu ochi albaştri sunt hipersensibile la lumină şi pot prezenta insomnie, hipertensiune sau stări de agitaţie, neurastenie, dacă sunt expuse prea mult la lumină prea puternică. Ele sunt mai bine adaptate să trăiască în zonele cu climă temperată sau rece. În schimb, cei cu ochi căprui sunt mai bine adaptaţi la intensităţi luminoase crescute, întâlnite în zonele tropicale, ei putând însă deveni depresivi, somnolenţi şi astenici dacă trăiesc în zone cu lumină solară deficitară.
Se consideră că persoanele care au irisul cât mai curat şi mai dens şi mai puţine lacune, sunt mai sănătoase decât cele care prezintă pe suprafaţa irisului mai multe adâncituri şi lacune (acestea fiind mai predispuse la îmbolnăviri). Cu cât irisul are o textură mai densă şi mai compactă, cu atât persoana are o vitalitate şi o capacitate de regenerare mai mare.
În iridodiagnostic, irisul poate face parte din una din categoriile: limfatic, hematogen sau mixt. Irisul de culoare deschisă, caracteristic pentru tipul limfatic, indică o sensibilitate a sistemului limfatic şi imun, cu predispoziţie la alergii şi boli autoimune ale ţesutului conjunctiv sau posibilă intoleranţă la doze mari de medicamente. La cei cu sistem limfatic deficitar, pot deveni vizibile pe iris pete sau depuneri albicioase. Dacă la acest tip apar lacune în zonele corespunzătoare inimii, rinichilor, plămânilor, pancreasului sau stomacului, se consideră că există predispoziţie la inflamaţii cronice sau boli autoimune ce afectează organele respective. Astfel, se pot lua măsuri din timp, pentru a nu se ajunge la îmbolnăviri. Merită menţionat faptul că la bolnavii cu cancer, există frecvent modificări la nivelul irisului, sub forma unor pete galben-murdar sau gri, sau chiar a unei zone circulare (inel limfatic), ce indică blocarea sistemului limfatic şi a capacităţii de apărare a corpului.
Irisul de culoare închisă, caracteristic tipului hematogen, indică un sistem limfatic mai puţin reactiv, dar o sensibilitate metabolică mai mare, ce predispune la deficite nutriţionale, de asimiliare. Pot apare mai uşor boli ale ficatului, vezicii biliare sau intestinelor sau tulburări endocrine. Un subtip hematogen este cel neurogen, care indică hipersensibilitatea sistemului nervos şi a muşchilor, manifestată prin spasme, tulburări de sensibilitate, hipermeotivitate, tahicardie, ulcer gastric sau crize de astm bronşic.
Tipul mixt combină reactivitatea limfatică şi predispoziţia la boli metabolice, care afectează mai ales ficatul. Pot fi vizibile la periferie, inele diferit colorate (inele reziduale), ce indică un exces de colesterol, de acid uric sau de fier sau diferite tipuri de intoxicaţii (în funcţie de aspect şi culoare).
Structura ce desparte cele două zone ale irisului – cea internă, pupilară, şi cea externă, ciliară – se numeşte inel autonom şi are un aspect clar, curat, la oamenii sănătoşi. La cei cu diverse boli, el îşi poate modifica aspectul sau culoarea, indicând astfel scăderea rezistenţei organismului şi staza vasculară în unele organe interne.
În iridodiagnostic, se analizează, de asemenea, forma şi localizarea lacunelor. Se consideră că o lacună adâncă indică o inflamaţie sau un proces degenerativ mai intens. Persoanele cu ochi de culoare deschisă au mai frecvent lacune, iar cele cu ochi căprui au mai frecvent fisuri radiale adânci. La irisul căprui apar mai frecvent în periferie zone de arc de cerc denumite inele de adaptare, care pot indica o stare de stres cronic, hipersensibilitate emoţională sau boli precum astm bronşic sau hipertiroidie.
De asemenea, prezenţa pe iris a unor pete de dimensiuni mari, de diferite culori, poate indica prezenţa unor boli autoimune sau a unor deficite de eliminare din corp a substanţelor toxice. O parte din aceste pete poate dispare în urma tratamentelor de detoxifiere.
Cu privire la localizarea proiecţiei unor organe la nivelul irisului, există actualmente mai multe variante de hărţi. În general, partea de sus a irisului arată starea de sănătate a jumătăţii superioare a corpului, iar partea de jos, pe cea a jumătăţii inferioare. La persoanele dreptate, irisul drept corespunde jumătăţii drepte a corpului, şi irisul stâng, celei stângi, în timp ce la stângaci, lucrurile se inversează. Pe majoritatea hărţilor, în partea interioară a irisului, aproape de pupilă, se proiectează sistemul nervos, iar la periferie, pielea şi sistemul limfatic.
Astfel, prin analiza atentă, cu ajutorul unui dispozitiv optic de mărire (iridoscop), irisul ne poate arăta starea de sănătate şi predispoziţia la boli, indicând şi tendinţele spre agravare sau spre vindecare.
Dr. Cristina Pavel
Specialist medicină de familie, apiterapie-fitoterapie-aromaterapie, acupunctură, homeopatie
