Dr. Andrew Newberg este un medic specialist în medicină internă şi medicină nucleară (imagistică- PET-CT, SPECT), cercetător pionier în domeniul neuroştiinţelor şi director al unui institut de medicină integrativă din Philadephia, SUA. El studiază de mai mult timp legătura dintre funcţionarea creierului şi practicile religioase sau spirituale contemplative. De mai mult timp, doctorul Newberg este pasionat de explicarea ştiinţifică a experinţelor mistice, astfel încât a fundamentat conceptul de „neuroteologie”, urmărind să descrie şi să explice ce se întâmplă în creierul nostru în timpul experienţelor religioase. Pe baza rezultatelor cercetărilor sale, putem trage unele concluzii privind influenţa covârşitoare a sistemului nostru de credinţe asupra stării actuale de sănătate sau de boală. Credinţele noastre ne pot îmbolnăvi sau însănătoşi, iar acest fapt este demonstrat cât se poate de clar, prin evidenţierea modului în care funcţionează creierul nostru.

Dr. Newberg a urmărit, în decursul cercetărilor sale, să răspundă la întrebări precum: ce anume ne face să credem într-un lucru sau altul? Cum anume ne influenţează aceasta sănătatea? Există credinţe pozitive şi negative? Cum ne transformă rugăciunea şi meditaţia creierul?

Foarte mulţi oameni sunt practicanţi convinşi ai unor religii sau căi spirituale, iar acest lucru le dă un plus de sens şi echilibru în viaţă. S-a constatat  că oamenii cu preocupări spirituale se adaptează mai bine la stres şi pot avea o stare de sănătate (imunitatea, tensiunea, funcţiile inimii etc.) mult mai bună decât cei care nu realizează nici un fel de practică spirituală. Rugăciunea presupune, de multe ori, exprimarea unor emoţii puternice, repetarea unor formule şi utilizarea unui anumit limbaj, împreună cu folosirea mâinilor sau a corpului, pentru realizarea unor diferite mişcări. Aceste lucruri apar evidente pe examinarea tomografică a creierului (PET-CT), sub forma unei activităţi intense înregistate în zonele corespondente din creier (ariile limbajului, sistem limbic, cortex motor) . De asemenea, în timpul unor practici meditative, are loc concentrarea atenţiei, care activează anumite zone din creier. Studiind aceste aspecte, se poate proba ştiinţific efectul binefăcător al meditaţiei asupra unor situaţii în care mintea este foarte împrăştiată, cum ar fi, de exemplu, sindromul de deficit de atenţie (ADHD), de care suferă unii copii.

Una din descoperirile mai recente arată cât de mult influenţează, în funcţionarea corpului, realizarea unor practici care implică acţiuni realizate la unison, cu trupul şi cu mintea. Concentrarea atenţiei asupra rostirii unei rugăciuni sau fraze, duce la activarea cortexului frontal, implicat în capacitatea de focalizare. Când, în urma anumitor experienţe spirituale, apare sentimentul de unitate cu tot şi toate, şi nu se mai percep limitele corporale, imagistica PET-CT a evidenţiat descreşterea activităţii în lobii parietali (aceştia cuprind zone care ne ajută la percepţia noastră spaţio-temporală) şi o activare suplimentară în structurile neuronale subcorticale, implicate în funcţiile bazale (talamus şi hipotalamus), care reglează nivelul unor hormoni, precum şi funcţiile vegetative (care nu sunt în mod normal sub controlul nostru). S-a observat că persoanele care realizează constant meditaţii de lungă durată au lobii frontali mai bine dezvoltaţi decât cei care nu meditează. Echipa condusă de dr. Newberg a obţinut rezultate clinice deosebite la persone vârstnice, observând cum rugăciunea sau meditaţia au redus anxietatea şi depresia şi au ameliorat cu 10-15%, tulburările de memorie moderat-severe. Dr. Newberg a comparat practicile meditative cu un „antrenament al creierului”, asemănător cu ceea ce se produce în cazul antrenamentului fizic pentru tonifiere musculară: când cineva se antrenează prin meditaţie, creierul devine mai puternic, mai vascularizat şi mai funcţional (şi deci, va rezista mai bine la îmbătrânire). S-a observat, de asemenea, că realizarea acestor practici spirituale ne influenţează genomul şi creşte lungimea telomerilor (porţiuni din ADN cu rol în păstrarea memoriei, combaterea îmbătrânirii şi regenerare).

Concluziile desprinse din analiza neuroştiinţifică a practicilor religioase arată clar efectul favorabil al activităţilor spirituale în menţinerea şi restabilirea sănătăţii şi în longevitate. Ceea ce recomandă cercetătorii, este ca fiecare să îşi identifice acel gen de practici care li se potrivesc şi în care cred cel mai mult, fie că ele implică mişcare sau imobilitate, tăcere sau rostire cu voce tare, cântece cu temă religioasă, deschiderea spre anumite tradiţii sau spre o structură religioasă anume (indiferent care este ea).

Căutarea constantă a prezenţei unei instanțe superioare în viaţa noastră va duce la activarea unor circuite neuronale şi la dezactivarea altora. Este vorba despre funcţia denumită neuroplasticitate, prin care neuronii se rearanjează şi se pot forma noi conexiuni între ei, fapt care ne modifică punctul de vedere, astfel încât, ceea ce credem va deveni apoi pentru noi, cu adevărat realitate! Creierul nostru are capacitatea de a genera realităţi spirituale, pe care şi le imaginează mai întâi că sunt posibile şi crede cu tărie în adevărul acestora. Cu cât ele sunt menţinute mai mult în atenţie, sunt hrănite şi întărite conexiunile neuronale ce ne vor transforma treptat, realitatea lumii în care trăim. Aceasta ne poate aduce sănătate sau boală, în funcţie de realitatea în care credem. De aceea, este mult mai bine să credem cu tărie într-un prognostic bun al bolii, într-o evoluţie bună a stării de sănătate şi chiar în puterea miracolelor vindecătoare, căci astfel, toate acestea devin posibile, mai devreme sau mai târziu. Ne construim realitatea viitoare şi lumea în care trăim, cu fiecare gând, convingere, credinţă, pe care o respingem sau o hrănim clipă de clipă!

De multe ori, în bolile grave, incurabile, cu prognostic nefast, tocmai credinţa este cea care se poate dovedi de cel mai mare ajutor şi poate face, uneori, adevărate minuni, greu de explicat de ştiinţa medicală actuală, care se mulţumeşte să constate fenomenul şi să spună că diagnosticul a fost greşit, în pofida evidenţelor…A venit timpul ca şi medicii să ia în considerare faptul că pacientul nu este doar o fiinţă biologică, ci şi una psihologică, socială şi spirituală. Iată cum, realizând acţiuni aparent simple, dar cu o credinţă şi o implicare puternică, şi cu o participare emoţională pe măsură, reuşim să ne armonizăm foarte mult funcţionarea creierului şi starea de integrare în lumea în care trăim, creând premizele vindecării profunde şi dând un sens mai adânc existenţei noastre.

Dr. Cristina Pavel

Specialist medicină de familie, apiterapie-fitoterapie-aromaterapie, acupunctură, homeopatie