Ştiaţi că există în creierul nostru, în emisfera dreaptă, o zonă numită „centrul muzicii”, în care se percepe muzica în ansamblul ei? Astfel, fiind percepută pe ansamblu la nivelul creierului drept, muzica ne atinge anumite corzi sufleteşti, mai degrabă decât să se adreseze direct părţii analitice, raţionale, a creierului nostru. Totuşi, mesajul muzicii este perceput şi în emisfera stângă, unde se produce conştientizarea percepţiei şi analiza stărilor care apar în urma audiţiei muzicale.

Toate tipurile de muzică şi fiecare compoziţie muzicală sunt amprentate de personalitatea şi intenţiile autorului ei şi ale interpretului piesei respective. Mesajul este transmis prin ritm, tonalitate, sunete înalte sau grave, perioade de tăcere. Astfel, stările rezultate pot fi de purificare sufletească şi relaxare, de amplificare a unei emoţii pozitive (bucurie, iubire, încredere în sine) sau de stimulare (bucăţi muzicale ritmate, dinamice, cu efect mobilizator).

Există o preocupare din ce în ce mai mare a unor medici şi terapeuţi de a folosi „ingredientele” sonore sau muzicale pentru rezolvarea unor probleme diverse, cum ar fi terapia durerii, asistenţa la naştere sau în cabinetul stomatologic, depăşirea „fricii de doctor”, hipertensiunea, tendinţele colerice, bolile psihosomatice sau psihice, începând de la nevroze, fobii, depresie şi anxietate, până la psihoze sau demenţe.

În realizarea terapiei prin muzică se ţine cont atât de preferinţele muzicale ale pacientului, cât şi de problemele pe care acesta le are. Desigur, dacă pacientul preferă sau audiază în mod curent muzică dizarmonioasă (trash, hard rock sau manele) nu vom da curs preferinţelor sale, deoarece noi urmărim să ajutăm la obţinerea unei stări de sănătate cât mai bune.

Genurile muzicale cu potenţiale aplicaţii terapeutice sunt:

• muzica de tip clasic (simfonică, instrumentală sau de operă). Astfel, există indicaţii privind utilizarea unor bucăţi muzicale pentru tratarea hipertensiunii, depresiei etc. Se pot utiliza şi piese interpretate la chitară clasică sau alte instrumente. Astfel, fiecare instrument îşi are ritmul şi timbrul său şi se poate folosi pentru armonizarea unor organe sau zone corporale. Medicina chineză are chiar unele recomandări de sunete instrumentale, pentru fiecare organ în parte.
• muzica populară sau tradiţională. Există anumite instrumente muzicale tradiţionale ale unor popoare (cum este kantele finlandez, fujara slovacă, tulnicul românesc, naiul, sitar-ul indian), precum şi unele piese muzicale inspirate, care pot fi utilizate în terapie. Dintre piesele tradiţionale româneşti, le recomandăm mai ales pe cele instrumentale, cum ar fi sârba ciobănească, geamparalele, căluşarii sau Ciuleandra.
• muzica religioasă – fie muzica gregoriană, fie muzica bizantină (psaltică) – ambele ne pot induce stări sublime de înălţare. Caracteristică pentru acest gen este folosirea vocilor umane, singure sau cu acompaniament de orgă. Se consideră că vocea umană este cel mai bun instrument muzical, deoarece sunetele emise sunt „încărcate” de sufletul celui care cântă.
• muzica de relaxare. Se folosesc foarte mult înregistrările cu sunete naturale, ciripit de păsări, zgomot de valuri, sunetul ploii etc. Se pretează foarte bine la relaxare dirijată, ghidată de terapeut.
• muzica uşoară. Anumite piese muzicale au o armonie deosebită şi un mesaj benefic şi pot fi folosite în diferite.situaţii. Dacă există şi text sau voce, trebuie să fim foarte atenţi la mesaj. Acest gen de muzică trebuie folosit cu multă atenţie. De exemplu, putem folosi piese din muzica folk sau reggae sau chiar coloana sonoră a unor filme inspirate.
• muzica electronică.
• alte tipuri de instrumente sau interpretări de avangardă, cum ar fi, de exemplu, theremin-ul, inventat de Leon Theremin la începutul secolului trecut, sau hang-drum-ul şi derivatele sale. Unele instrumente nu sunt neapărat noi, ci doar necunoscute în ţara noastră. Din această categorie fac parte şi unele dispozitive precum bolurile tibetane (vezi articolul dedicat), create din metale şi acordate pe anumite frecvenţe muzicale. Asemănător lor, putem folosi sunetele instrumentelor de tip clopote sau boluri de cristal.

Meloterapia poate fi de două feluri:

• pasivă – în care subiectul audiază anumite sunete sau piese muzicale, înregistrate sau emise „live” în timpul terapiei
• activă – în care subiectul însuşi emite sunete, cu un anumit instrument sau chiar cu vocea sa. În psihoterapiile moderne, există ramura numită artterapie, unde grupul de pacienţi ghidaţi de terapeut îşi exprimă emoţiile cântând la diferite instrumente muzicale. Problemele de sănătate tratate astfel includ: depresia, anxietatea, bolile psiho-somatice, dependenţa de droguri, anorexia, schizofrenia, bolile vârstei a treia.

Un fapt evident este acela că această modalitate terapeutică este foarte uşor acceptată de majoritatea oamenilor, chiar şi de cei mai reticenţi. Muzica are darul de a deschide şi uni spontan sufletele oamenilor şi de a le purta pe tărâmurile „nepământene”, unde mintea nu îi lasă să ajungă.

Dr. Cristina Pavel