Alături de nutrienţi şi apă, creierul nostru are nevoie, mai mult decât alte ţesuturi, de un aport corespunzător de oxigen. Oxigenul ajunge în creier, fiind transportat de sângele arterial; de aceea, se spune că o bună circulaţie a sangelui reprezinta secretul sănătăţii şi al prevenirii bolilor.
Ce se întâmplă în lipsa oxigenării adecvate? Ni se face rău şi leşinăm; uneori, acest fapt se poate produce şi atunci când a scăzut foarte mult glicemia, deoarece creierul nostru are nevoie de surse de hrănire rapidă, neputând funcţiona fără glucoză. Ce facem dacă cineva leşină în aglomeraţie sau din cauza căldurii? Îi facem vânt (îl oxigenăm) şi îi dăm să bea ceva dulce, ori îi dăm să miroasă o esenţă puternic stimulatoare a activităţii cerebrale, cum este, de exemplu camforul, dar putem folosi şi alte uleiuri esenţiale, cum ar fi menta sau rozmarinul. Rozmarinul este util pentru că stimulează putenic circulaţia şi poate restabili starea de vigilenţă.
În absenţa oxigenului suficient, apar mai multe modificări la nivelul celulelor nervoase, care pot conduce la deteriorarea reversibilă (când lipsa oxigenului este de scurtă durată, iar apoi se iau măsuri compensatorii în cel mai scurt timp) sau chiar permanentă a finelor structuri ale creierului. Fenomenele sunt descrise grupat, şi definite ca situaţie patologică, cunoscută sub numele de encefalopatie hipoxic-ischemică. Lipsa de oxigen, ce poate apare după un accident, când inima s-a oprit pentr o perioadă, iar pacientul a fost resuscitat, sau după intoxicaţii cu monoxid de carbon, poate lăsa urmări precum tremurături (asemănătoare cu cele din boala Parkinson), contracturi spastice, rigiditate şi dificultate în a folosi o mână sau un picior şi chiar crize asemănătoare celor epileptice. Uneori, lipsa cronică de oxigen duce la apariţia aşa-numitelor leziuni demielinizante cerebrale (neuronii pierd teaca de mielină), care au aspect asemănător cu leziunile care apar în scleroza multiplă. Fenomene mai puţin grave, dar care totuşi se pot găsi uneori, apar la cei care trăiesc la altitudini mari sau la alpiniştii care călătoresc periodic în zone alpine, unde oxigenarea este deficitară. Cu toate că organismul dezvoltă în timp, mecanisme de adaptare (cum ar fi, producerea unui număr crescut de globule roşii, care să asigure oxigenarea conform nevoilor), uneori creierul are de suferit, iar acest fapt se poate vedea dacă se face investigarea creierului cu ajutorul aparatelor RMN.
Două modalităţi eficiente de oxigenare naturală a creierului ar fi: gimnastica respiratorie, realizată sub ghidarea unui specialist în terapii alternative (respiraţiile profunde şi lente, cu participarea tuturor muşchilor, inclusiv a diafragmei, cu timpi respiratori prelungiţi şi pauze de apnee, adaptate în funcţie de persoană şi bolile asociate), şi exerciţiile fizice realizate în aer liber (la munte, ori după ploaie, când se ştie că aerul este bogat în oxigen).
Ca modalitate indirectă si simplă de creştere a aportului de oxigen la nivel cerebral sau în alte zone corporale, se recomandă amestecuri din plante medicinale care îmbunătăţesc atât circulaţia arterială cerebrală, cât şi pe cea venoasă. Un exemplu de plantă cu valenţe deosebite din acest punct de vedere este Ginkgo biloba (administrată sub formă de tinctură sau de capsule) care are avantajul că stimulează şi circulaţia periferică (fiind utilă în caz de arterite şi varice) şi fluidifică sângele, împiedicând apariţia cheagurilor. Circulaţia sangvină cerebrală poate fi ajutată şi de remedii care scad grăsimile din sânge (mai ales colesterolul şi trigliceridele, la persoanele supraponderale sau cu dislipidemii familiale) şi îmbunătăţesc astfel, starea peretelui vascular. Un astfel de exemplu de plantă este Ganoderma lucidum, care are şi proprietăţi depurative, de reglare imunitară, scădere a colesterolului şi de readucere la normal a glicemiei perturbate.
De asemenea, o modalitate simplă de oxigenare, prin fluidizarea sângelui, îmbunătăţirea circulaţiei locale şi tonifierea inimii, este şi folosirea în doze mici a veninului de albine, administrat subcutanat, în funcţie de caz, în diferite puncte biologic active, mai ales în punctele de acupunctură. Dacă este folosit în doze mici şi cu prudenţă, mai ales la vârstnici, unde vasele cerebrale nu mai sunt elastice şi se adaptează greu la un flux de sânge mai puternic, veninul de albine acţionează ca un stimulent rapid, care va da în scurt timp o senzaţie de bine, claritate mentală, relaxare şi va creşte forţa musculară. El poate ajuta, de asemenea, la eliminarea simptomelor ce pot apare în urma lipsei cronice de oxigen (spasme, tremurături, blocaj, rigiditate musculară), cu condiţia ca pacientul să nu fie alergic şi să suporte micul disconfort temporar dat de înţepături.
Dr. Cristina Pavel
Specialist medicină de familie, apiterapie-fitoterapie-aromaterapie, acupunctură, homeopatie
