Iată că vara şi-a intrat în drepturi şi, la fel ca în fiecare an, căldura devine chinuitoare, mai ales pentru cei care au probleme de sănătate. Se pot agrava în acest sezon unele probleme ale inimii şi ale circulaţiei sângelui (mai ales la nivelul venelor şi capilarelor picioarelor, expuse mai mult decât restul corpului, la căldura soarelui), ale sistemului nervos (demenţe, sechele în urma accidentelor vasculare, scleroze şi alte boli degenerative). Hemoragiile şi creşterile tensiunii arteriale pot fi favorizate de zilele caniculare, dacă nu se iau măsuri de protecţie. Uneori, dimpotrivă, tensiunea arterială poate scădea foarte mult, astfel încât ea trebuie măsurată, mai ales la hipertensivi, şi tratamentul trebuie adaptat la valorile găsite.
Pot avea probleme şi persoanele cu exces ponderal, deoarece ţesutul adipos este un strat suplimentar care „ţine de cald” şi împiedică scăderea mai rapidă a temperaturii corporale, spre a compensa încălzirea exterioară. O altă categorie de boli care se pot agrava sunt cele autoimune, inflamatorii, ce pot afecta pielea şi articulaţiile, şi care pot fi însoţite de fotosensibilitate (lupus, vasculite, poliartrite, diverse dermatoze, alergii etc.). Persoanele cu piele sensibilă (fototip cutanat 1, 2 sau 3) trebuie să se protejeze suplimentar, cu creme de protecţie, pentru că riscă să facă arsuri cutanate. Cu cât este tipul de piele mai sensibil, cu atât se vor folosi creme cu factor de protecţie solară mai înalt.
Cum ne putem proteja natural pielea când soarele arde intens?
- aplicarea pe piele a uleiului de cocos, de mai multe ori pe zi, se recomandă mai ales când pielea este uscată, iritată şi cu tendinţă la apariţia ridurilor.
- administrarea internă a 3-4 linguriţe de argint coloidal, zilnic, ne poate proteja de insolaţie. Este bine să completăm administrarea internă cu aplicaţii locale (spray-uri, geluri care conţin argint coloidal), acestea eliminând şi eventualele infecţii ce sunt favorizate de căldură şi de transpiraţia mai abundentă.
- este bine să folosim şi pentru protecţia buzelor, un strugurel cu efecte hidratante, ce poate conţine ulei de cătină, care asigură o fotoprotecţie naturală
- administrarea internă şi externă de preparate care conţin aloe; gelul asigură o hidratare şi emoliere optimă şi protejează de uscare şi crăpare a pielii, mai ales zonele sensibile (călcăie sau palme, la cei care lucrează cu substanţe iritante, ori au eczeme cronice).
Ce ar trebui să mâncăm pe perioada caniculei?
- Se vor consuma în special lichide (nu foarte reci), precum şi alimente cât mai hidratante (fructe şi legume zemoase, coapte natural şi provenite din zona unde ne aflăm; mare atenţie să nu fie excesiv de chimizate: pepeni, piersici, pere, cireşe, lămâi, lime, struguri, roşii, castraveţi, frunze de salată, ţelină), siropuri cât mai naturale şi răcoritoare (sirop de trandafiri, mentă, lămâie, pin, ţelină, soc)
- Dintre cereale, se recomandă mai ales cele uşoare: mei, porumb, secară.
- Nu sunt indicate alimentele foarte grele, grase, sau preparate cu mult ulei: leguminoasele (familia fasolei), nucile şi seminţele (acestea pot fi consumate de personanele care fac eforturi fizice sau intelectuale mari), lactatele (cu excepţia unei cantităţi mici de lapte bătut, diluat cu apă), carnea şi peştele.
- Se vor evita condimentele foarte puternice (muştar, ardei iute etc.). Piperul poate fi consumat în cantităţi mici, de către cei cu digestie slabă; în rest, se mai pot folosi alte condimente, mai puțin intense (cardamom, busuioc, nucşoară etc.) Oţetul şi băuturile alcoolice sau fermentate trebuie evitate, deoarece supraîncălzesc corpul. De asemenea, sarea trebuie utilizata cu ponderație, deorece creşte senzaţia de sete.
- Consumul de apă este foarte important. Necesarul ar trebui să fie ceva mai mare decât de obicei, ca să acopere şi pierderile prin transpiraţie sau diureză. Este foarte bine să facem duş de mai multe ori pe zi, cu apă nu prea rece, dar nici fierbinte. Dacă facem efort fizic în soare puternic, vom suplimenta cantitatea de apă şi de alimente dulci, consistente şi răcoritoare (curmale, smochine, mandarine, prune, pepeni).
Ce suplimente sau plante este bine să folosim?
- Siropurile, sucurile proaspete şi alte extracte naturale dulci sunt cele mai indicate; se vor evita extractele cu alcool (tincturi)
- Ceaiurile şi maceratele din plante dulci, aromate sau mai amare se pot folosi ca şi înlocuitori de apă. Se pot folosi amestecuri cu păpădie, cicoare, lemn-dulce, verbină, ventrilică, coada-şoricelului, roiniţă, coji de portocale şi lămâi, muşeţel, mentă, hibiscus, petale de trandafir.
Dr. Cristina Pavel
Specialist medicină de familie, apiterapie-fitoterapie-aromaterapie, acupunctură, homeopatie