“Postul este ajutorul cel mai mare pe care-l puteţi oferi Naturii, pentru că
astfel îi permiteţi să utilizeze toată forţa voastră vitală pentru eliminarea
otrăvurilor toxice în corp”
R. W. Emerson

Scrierile medicinei tradiţionale indiene Ayurveda susţin că boala apare ca urmare a îndepărtării onului
de Dumnezeu. Chinezii din antichitate vorbesc despre boală ca fiind cauzată de factori externi (frig,
căldură, umiditate, uscăciune) şi de factori interni (emoţii negative). În Europa părerile despre cauzele
bolilor au evoluat de-a lungul secolelor de la pedeapsa dumnezeiască pentru păcatele săvârşite de părinţii
celui bolnav, la alimentaţia greşită a acestuia, pentru ca în prezent să auzim din ce în ce mai des despre
legătura de tip cauză-efect între emoţiile negative şi apariţia bolilor.
În ceea ce priveşte păcatele săvârşite de părinţi nu ştiu dacă cineva se poate pronunţa cu certitudine şi să
afirme că acestea sunt cauzatoare de boală. Cât priveşte celelalte cauze enumerate mai sus, timpul a
dovedit că şi emoţiile negative şi factorii de mediu şi alimentaţia greşită pot fi factori cauzatori de boală.
Oricare ar fi adevărul există o metodă de purificare a organismului care combate toţi aceşti factori şi
care poate duce la vindecarea bolilor. Această metodă este postul alimentar.
Postul este o acţiune de renunţare partială sau totală, pentru un anumit interval de timp, la hrană cu
intenţia declarată a fiinţei umane respective de a se transforma într-un sens benefic.
În Egiptul antic, în China, în Tibet dar şi în Europa creştină postul a fost considerat un mijloc extreme
de eficient în vindecarea bolilor nu doar datorită acţiunii sale de detoxifieren şi de regenerare a
organismului cât mai ales valenţelor spirituale pe care postul le are. Credinţa omului în ajutorul unei fiinţe
supreme şi efortul său de a conştientiza greşelile trecutului alcătuiesc alături de postul în sine un program
de vindecare complet ce nu se rezumă doar la vindecarea corpului fizic ci purifică şi mintea,sufletul şi
spiritul. După o astfel de perioadă de post şi reflecţie ne regăsim mai aproape de sufletul nostru şi de
Dumnezeu , mai înţelepţi şi mai puţin preduspuşi la greşeli care să readucă la boală.
Deşi există mai multe metode de renunţare la hrană titlul de post descrie două astfel de regimuri
alimentare: postul creştin, pe durata căreia renunţăm la alimente de origine animală, ulei şi alcool şi postul
doar cu apă, aşa numitul post negru în care se bea doar apă fără a se consuma nici un fel de aliment.
În acest articol mi-am propus să vorbim despre postul negru dar nu despre ce implică de fapt o astfel de
renunţare totală la hrană ci despre beneficiile sale. Efectele binefăcătoare ale postului negru au fost
observate de secole ducând la concluzia că renunţarea totală la hrană pentru o anumită perioadă de timp
are efecte vindecătoare chiar şi în cazul maladiilor considerate de către medicina modernă ca fiind
nevindecabile. Toate efectele de vindecare şi regenerare pe care le are postul negru se datorează faptului
că în perioada de post capacitatea naturală de vindecare a organismului nostrum este mobilizată în direcţia
vindecării şi regenerării. Repaosul alimenatr total face ca metabolismul celular să se “întoarcă” de la
sensul de absorbţie la sensul detoxifierii şi vindecării. Membrana celulară , nemaifiind “ocupată” cu
absorbţia nutrienţilor din mediul extracelular începe şi elimină toxinele din celulă. Consumul exclusiv de
apă hidratează întregul organism şi fluidifică foarte mult toxinele care astfel vor fi foarte uşor de eliminate
(cu condiţia ca persoana care ţine post negru să consume minim 1,5 litri de apă pe zi). Dintre efectele
curative ale postului negru enumerăm:
-scăderea armonioasă a greutăţii corporale la persoanele cu exces ponderal şi vindecarea obezităţii
-vindecarea bolilor inflamatorii şi a celor degenerative. Vindecarea tumorilor (în literatura de specialitate
sunt descrise numeroase cazuri de vindecări aşa zis miraculoase ale unor cazuri de cancer în care singura
terapie folosită era postul alimenatr complet. Celebrul terapeut romn Valeriu Popa recomanda realizarea

de clisme în perioada de post negru pentru accelerarea procesului de vindecare).
-eliminarea completă a toxinelor din tubul digestiv şi refacerea microbiomului intestinal.
-reglarea şi revenirea la normal a modului de funcţionare a tubului digestiv atât din punct de vedere al
motilităţii cât şi al secreţiei sucurilor digestive. Vindecarea tulburărilor de tranzit, a balonării şi crampelor
intestinale.
-eliminarea toxinelor de la nivel hepatic, a acumulărilor intrahepatice de bilă veche, vâscoasă şi revenirea
la normal a funcţionării aparatului biliar. Postul negru uşurează extraordinar de mult activitatea hepatică
ştiut fiind faptul că ficatul este principalul organ de neutralizare a otrăvurilor şi toxinelor din organism
-revenirea la normal a activităţii pancreasului atât din punct de vedere al secreţiei de suc pancreatic, care
intervine în digestia alimentelor cât şi al secreţiei de hormoni pancreatici. Alimentaţia omului obişnuit,
foarte bogată în glucide simple, suprastimulează secreţia de insulină crescând riscul de apariţie a
diabetului zaharat. Repaosul alimentar complet, cum este numit postul negru de medicina alopată, permite
autoreglarea funcţionării pancreasului şi revenirea la normal atât a secreţiei de suc pancreatic cât şi a celei
de hormoni pancreatici.
-stimularea activităţii renale în sensul eliminării substanţelor toxice solubile în apă
-creşterea eliminării de toxine prin transpiraţie (la unii pacienţi aflaţi în post transpiraţia pătează lenjeria
de corp)
-activitatea pulmonară se desfăşoară mult mai uşor datorită fluidificării mucusului respirator. Postul negru
vindecă bolile respiratorii cronice. Ca urmare a îmbunătăţiri schimburilor gazoase la nivel pulmonar toate
ţesuturile corporale sunt mult mai bine oxigenate iar gazele rezultate din metabolismul celular sunt mult
mai uşor eliminate.
-fluidificarea sângelui şi normalizarea circulaţiei fluidelor în organism. Se normalizează compoziţia şi
pH-ul sângelui şi creşte viteza de circulaţiei a acestuia în vasele sangvine fiind astfel favorizată
vindecarea varicelor, a hemoroizilor, a tromboflebitei şi a ulcerului varicos .
-scăderea febrei la persoanele cu afecţiuni febrile (se ştie că persoanele cărora le creşte temperatura
corporală din diverse motive au tendinţa naturală de a posti)
-revenirea la normal a activităţii sistemului imunitar. Vindecarea alergiilor şi a infecţiilor.
-creşterea capacităţii de regenerare şi vindecare ale organismului.
Lista bolilor fizice ce pot fi vindecate prin post negru poate continua.
Repaosul alimentar total are şi valenţe spirituale remarcabile. Abţinerea de la hrană, dificilă la început,
aduce cu sine creşterea capacităţii de control ce se extinde în timp de la capacitatea de a ne controla
poftele alimentare la capacitatea de a ne controla emoţiile pe care deja la cunoaştem şi de a deveni
conştienţi de emoţii pe care nu ştim că le avem. Aducerea la lumină a emoţiilor negative şi alchimizarea
lor ne ajută să ne cunoaştem mai bine, să revenim în contact cu propriul suflet şi să ne (re)trezim spiritual.
Mens sana in corpore sano înseamnă în aceste situaţii revenirea noastră la natura umană firească,
normală, la (re)învăţarea compasiunii, a iertării, la creşterea capacităţii noastre de a ne iubi pe noi înşine şi
pe cei din jur.
Eliminarea din viaţa noastră, pentru un interval dat de timp, a hranei fizice ne hrăneşte mintea, sufletul
şi spiritul. În absenţa hranei fizice, chiar şi în cazul postului negru de o zi, în afara efectului excepţional
de detoxifiere apare o deschidere a fiinţei noastre către tot ce este rafinat şi elevat, către lumile angelice,
către inspiraţia dumnezeiască ce ne ajută să revenim la un traiul normal al strămoşilor noştri care ştiau că
fiecare lucru are rostul lui în Univers.
Celor sceptici dar perseverenţi care au citit până la sfârşit acest artciol le recomand să nu creadă aceste
informaţii doar pentru că sunt scrise de un medic. Le doresc să se convingă prin practică personală de
adevărul acestor rânduri. Să înceapă să postească o zi pe săptămână, să dea o pauză corpului şi minţii lor

şi să-şi trezească sufletul şi spiritul către un nou mod de viaţă în care efectele abţinerii de la hrană vor
deveni experienţe personale care nu vor putea fi contrazise de vorbele celor care nu cunosc miracolul ce
se ascunde în spatele acestei străvechi metode terapeutice, pe cât de simplă pe atât de eficientă care este
POSTUL DOAR CU APĂ.

DR. MIHAELA DICULESCU
Medic specialist medicină de familie, competență ayurveda, apifitoterapie, acupunctură

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *