Bronşita  tabacică este o afecţiune inflamatorie cronică ce apare  fără excepţie, la toate persoanele care fumează o perioadă de timp îndelungată şi care afectează mucoasa traheei, a bronhiilor şi a bronhiolelor terminale – cele mai fine canale care fac legătura  cu alveolele pulmonare. Diagnosticul de bronştă cronică se pune  atunci când pacientul are agravări ale bolii, manifestate prin tuse productivă cel putin 3 luni pe an, timp de 2 ani consecutiv.

 

Cum apare boala?

Prin inhalarea de către fumători a fumului de ţigară, se produce o iritaţie şi implicit inflamarea mucoasei bronşice, în urma căreia mucoasa, pentru a se  apăra faţă de factorul nociv (fumul de ţigară)  secretă o cantitate  suplimentară de mucus. 

Iritaţia permanentă pe care fumul de ţigară o are asupra mucoaselor bronşice, face ca mucusul secretat în exces, să determine încetinirea şi blocarea cililor bronşici (formaţiuni care prin mişcările lor, au rolul de a curăţa mucoasa bronşică de secreţii şi alte particule de praf, ori pulberi străine ce pot pătrunde prin tractul respirator). 

Ca urmare a acestei iritaţii permanente, bronhiile se vor inflama, vor începe să fie “sufocate” de cantitatea excesivă de mucus şi alte materiale reziduale neeliminate corespunzător iar cilii bronşici vor reacţiona prin mişcări continue, încercând să reducă cantitatea de mucus, generând astfel reflexul de tuse productivă cu eliminarea mucusului. Această tuse se agravează la frig, imediat după trezire sau după contactul cu fumul de ţigară sau alţi poluanţi atmosferici.

 

Care sunt simptomele bolii?

După cum am văzut, primul simptom al bronşitei tabacice este tusea cronică (ce durează de cel puţin 3 luni) ce apare dimineaţa şi prin care se elimină o mare cantitate de mucus acumulat în căile respiratorii. 

Apar de asemenea dificultăţi respiratorii (dispnee) asociată cu senzaţia de constricţie la nivelul pieptului şi senzaţia de iritare a căilor respiratorii. 

În stadii tardive, dacă afecţiunea nu a fost tratată şi nu s-a renunţat la fumat, apare emfizemul pulmonar (afecţiune în care se pierde o mare parte din suprafaţa pulmonară alveolară) şi insuficienţa respiratorie avansată.

 

Cine este expus la această afecţiune?

În mod evident, fumătorii, în special aceia care fumează de mulţi ani, un număr mare de ţigarete, vor dezvolta bronşită cronică tabacică, însă şi persoanele care lucrează în medii poluate cu praf, pulberi, nisip, substanţe chimice iritante, vopseluri ori lacuri, sunt expuse la a dezvolta o formă de bronşită cronică.

 

Ce poate face bolnavul cu bronşită tabacică? 

În primul rând va trebui să renunţe la fumat, deoarece cu fiecare fum de ţigară inhalat, afecţiunea devine din ce în ce mai gravă, evoluând către insuficienţă respiratorie.

După cum bine ştim, renunţarea la fumat, determină îmbunătaţirea rapida a respiratiei, făcând posibilă în timp, alături de o terapie eficientă, refacerea mucoasei bronşice şi a ţesutului pulmonar afectat.

 

Tratamentul bronşitei cronice tabacice

După examinările necesare, medicul va hotărî atitudinea terapeutică în fiecare caz în parte. În cadrul tratamentului naturist sunt prescrise remedii naturale şi plante medicinale cu efecte antiinflamatorii bronşice, antibiotice naturale, bronhodilatatorii, cicatrizante ale mucoasei traheale şi bronşice.

  • Hidratarea corespunzătoare cu cel puţin 2 litri de apă pe zi sau ceaiuri medicinale, asigură emolierea mucoaselor bronşice şi uşurează eliminarea mucusului bronşic.
  • Dintre plantele medicinale cu efecte foarte bune asupra vindecării mucoasei respiratorii enumerăm: pătlagina, potbal, cimbru, cimbrişor, muguri de pin, muguri de plop, busuioc, isop, fenicul, lumânărică, plămânărică.
  • Uleiurile volatile foarte bogate în substanţe naturale active pe mucoasa bronşică  luate intern doar la recomandarea medicului: ulei de lămâi, eucalipt, muguri de pin, de brad, fenicul.
  • Tinctura de propolis în asociere cu mierea de albine (miere de brad, de pin, salcâm) – dă rezultate foarte bune.
  • Siropuri din plante medicinale: pătlagină, brad, cătină.

 

Medicul fitoterapeut poate prescrie inhalaţii cu uleiuri volatile naturale şi asocieri de plante medicinale şi produse apicole  după o atentă consultaţie a fiecărui pacient, fiind foarte important ca pacientul să primească un tratament individualizat.

Psihoterapia este o metodă care ajută foarte mult pacientul respectiv să conşitientizeze cauzele subtile ale fumatului, uneori adânc ascunse în subconşitient, şi astfel să-l elimine definitiv, întrucât se şitie că orice fumător va face mai devreme sau mai târziu bronşită cronică tabacică. 

Mai mult decât atât, este important de şitiut că nefumătorii care inhalează mai mereu aerul poluat cu fum de ţigară sunt expuşi şi ei la acest gen de afecţiune. 

De aceea,  evitarea mediilor poluate cu fum de ţigară şi alţi poluanţi nocivi şi   frecventarea mediilor naturale, montane sau marine, cu aer proaspăt nepoluat,  este una din condiţiile esenţiale ale vindecării.

 

Notă: Acest articol are doar caracter informativ. Informațiile despre terapiile alternative, plante medicinale sau remedii naturale din acest articol, care pot veni în sprijinul pacientului, nu exclud consultația la medicul specialist. Pentru medicația inclusiv naturistă și folosirea acestor informații în tratamentul bolilor, este indicată consultația la medicul specialist.

Bibliografie:

Farm. Viorica Istudor-  Farmacognozie , Fitochimie și Fitoterapie – Editura Medicală -București 

Duke- Handbook of medicinal herbs

Enciclopedia plantelor- Constantin Parvu

 

Medic specialist medicină de familie, competență ayurveda, apifitoterapie, terapii Panchakarma Centrul Naturist de Sănătate Steaua Divină- București – tel 021/2331950, mobil 072/6206397 www.steauadivina.ro, www.terapieholistica.ro

 

PRODUSE ASOCIATE

Bronhoprotect tinctură

Bronhofit ceai

Astmofit ceai

Meridian Plămân tinctură

Meridian Plămân capsule

Imunoplant tinctură

Pectoral cu activator

Rhinolin cu activator

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *