Bine aţi venit în lumea minunată a uleiurilor volatile!

Catalogate de unii ca fiind “sufletul” sau “spiritul” unei plante, uleiurile volatile sunt cu adevărat nişte esenţe tari, prezenţe nevăzute, dar aflate pretutindeni în lumea noastră. În bucătărie, în parfumuri, în ambient, în terapiile de relaxare, în produsele cosmetice…dar şi în cele terapeutice (uleiuri de masaj, picături antibacteriene, remedii pentru crampe sau pentru răceli).

De ce oare sunt ele atât de importante şi ar trebui să nu lipsească din arsenalul nostru terapeutic?

Cred că în primul rând pentru că noi toţi avem nevoie de informaţii olfactive cât mai armonioase. Cu toate că simţul mirosului este mai puţin utilizat în terapie, fiind asociat de multe ori cu simţul gustului, totuşi multă lume doreşte ca remediile şi alimentele pe care le foloseşte să fie gustoase şi plăcut mirositoare. Gândiţi-vă cum ar arăta  o lume din care aromele ar fi absente! Sau amintiţi-vă dacă vreodată, din cauza unei răceli v-aţi pierdut simţul mirosului. Persoanele cu sinuzite cronice sau care au nasul înfundat din diverse motive vă pot spune cel mai bine cât şi-ar dori să simtă, libere şi nestingherite, toate mirosurile frumoase.

Dacă devenim atenţi la mirosuri, o să observăm că nu toate impresiile olfactive sunt naturale şi că unele ne pot face rău. Aromele sintetice ale unor parfumuri de ambient sau ale unor lumânări parfumate, poate că la început ne mulţumesc, dar cu cât vom deveni mai atenţi, le vom sesiza natura chimică, falsă. Este diferenţa dinte bogăţia şi rafinamentul naturii şi artificialul pe care îl produce omul, într-o încercare nereuşită de imitaţie. Parfumierii de lux folosesc de fiecare dată doar esenţe naturale, iar aceasta face de multe ori diferenţa între calităţile unor parfumuri bune sau proaste.

Şi la uleiurile volatile trebuie să fim atenţi, dacă le folosim în terapie, să avem garanţia calităţii, fie prin încrederea pe care care o avem în producătorul respectiv (certificată de etichete şi buletine de analiză), fie prin antrenarea simţurilor proprii. Există uleiuri volatile care au nume de plante, dar sunt de fapt doar extracte parţiale, care imită adevăratele uleiuri.

Câteva lucruri practice despre uleiurile volatile

1. Uleiuri încălzitoare, uleiuri răcoritoare. Uneori avem nevoie de căldură, alteori de rece, iar unele uleiuri au clar o predominanţă. De exemplu, căldura poate fi necesară când există spasme digestive (aşa-numitele crampe abdominale) sau atunci când suntem răciţi şi avem frisoane. Pe lângă băile calde, cataplasmele cu tincturi sau alte preparate care conţin plante, putem folosi şi unele uleiuri volatile, care însă trebuie utilizate cu grijă, eventual diluate, pentru că sunt iritante. Dintre uleiurile încălzitoare, uleiul de scorţişoară sau de cimbru sunt cele mai eficiente. La polul opus, uleiurile de mentă, portocal, lămâie, pin sau camfor sunt răcoritoare, iar ele se vor folosi în special acolo unde există probleme legate de supraîncălzire (febră, hipertensiune, inflamaţii, infecţii cu febră mare).
2. Uleiuri calmante şi energizante. Aceste acţiuni se pot suprapune parţial peste clasificarea de mai sus, în sensul că uleiurile încălzitoare sunt calmante, iar cele răcoritoare pot fi energizante. Există însă şi situaţii în care funcţionează exact invers, adică relaxante pot fi uleiurile reci, pe timp de vară. Fireşte că aceste acţiuni depind şi de felul nostru de a fi şi a reacţiona la evenimente. O persoană care se enervează uşor va avea cu siguranţă nevoie de uleiuri mai reci, cum este uleiul de mentă, care să o ajute să se relaxeze. După cercetătorii moderni în aromaterapie, uleiurile calmante şi relaxante sunt cele care conţin compuşi electronegativi (aldehide, cetone şi esteri), multe având proprietăţi antispasmodice, antialergice, cicatrizante şi antiinfecţioase. Un exemplu de acest tip este uleiul de lavandă. Din contra, uleiurile tonice şi stimulente sunt cele care conţin molecule pozitive (fenoli, terpene, oxizi), iar ele au proprietăţi asemănătoare hormonilor estrogeni sau cortizonului sau sunt imunostimulatoare. Exemple de uleiuri din această categorie: busuioc, cimbru de grădină, iarba-Sfântului-Ioan (Salvia sclarea).
3. Uleiurile cu efecte terapeutice pot administra intern doar dacă ştim sigur că sunt naturale, ideal ar fi să aibă buletine de analiză sau certificat de calitate în care să se precizeze şi tipul de compuşi (responsabili de acţiunea terapeutică) pe care îi conţin. Astfel, există mai multe specii de eucalipt sau de rozmarin, cu proprietăţi terapeutice importante, dar foarte diferite, iar tipurile de uleiuri volatile obţinute din ele pot să nu fie eficiente pe problemele pentru care vrem să le folosim. Deci, cereţi să vi se garanteze calitatea atunci când utilizaţi un ulei volatil, în special intern. Cel mai bun suport pentru administrare este mierea de albine (există producători care oferă monodoze cu miere, foarte comod de administrat), iar pentru diabetici, o felie de fruct sau de pâine.
4. În ce priveşte folosirea în uz extern a uleiurilor volatile, ele se pot încorpora într-o multitudine de excipienţi, în general în baze grase (uleiuri, grăsimi solide). Nu se recomandă să le folosim în cantităţi mari, nediluate, direct pe piele, mai ales dacă avem sensibilitate cutanată, deoarece ne pot produce iritaţii sau chiar arsuri. Nu uitaţi că avem de-a face cu esenţe, iar esenţele se folosesc întotdeauna cu mare grijă şi în cantităţi mici.