V-aţi întrebat vreodată ce este de fapt sunetul, cum aude urechea umană şi cum de ne impresionează diferitele sunete sau muzica apărută prin succesiunea lor? Un sunet este, de fapt, o vibraţie, o mişcare ondulatorie într-un mediu, caracterizată de o anumită frecvenţă, intensitate, durată şi timbru. Ceea ce face ca acel sunet să fie auzit de urechea noastră este în primul rând frecvenţa sa, deoarece noi putem percepe doar sunete cu frecvenţe cuprinse între 20 şi 20000 Hz. Intensitatea face ca zgomotul să fie puternic sau slab, iar durata sa îl face mai mult sau mai puţin perceptibil. Timbrul este ceea ce îi dă specificitatea, care face diferenţa între un sunet emis cu un instrument sau cu vocea unei fiinţe vii.

Există o ştiinţă numită cimatică, având ca obiect studiul formelor şi efectelor sunetelor asupra materiei. Prin anii 1800, savantul şi muzicianul german Ernst Chladni a avut ideea să facă un experiment, expunând o placă de metal presărată cu particule fine de sare sau nisip, unor vibraţii produse de un arcuş. Rezultatul obţinut a fost surprinzător: particulele fine presărate pe placă s-au ordonat sub acţiunea vibraţiilor sonore, formând figuri geometrice simetrice (figurile Chladni), de forme diferite, în funcţie de frecvenţa sunetelor. Experienţele iniţiate de acest savant, considerat părintele acusticii, au fost reluate de-a lungul anilor şi sunt realizate astăzi cu aparate care emit frecvenţe complexe sau diferite piese muzicale. S-au făcut chiar „filmări” cu imaginile grafice ale unor piese muzicale celebre (de exemplu, Sonata lunii, a lui Beethoven), ilustrate cu ajutorul aparatelor numite cimascoape, care au la bază experimentul lui Ernst Chladni. Cercetătorul britanic John Stuart Reid a început să dezvolte din anul 2002 acest tip de aparate, cu care a urmărit să dea o formă geometrică vibraţiilor sonore. Îl putem considera pe John Reid unul din pionierii care încearcă să „treacă graniţa simţurilor”, punând într-o expresie vizuală, amprentele sonore. Desigur că figurile geometrice armonioase, obţinute când emitem un sunet sau cântăm o melodie, ne impresionează, pentru că dintre toate simţurile, ne folosim cel mai mult de simţul vizual.

De exemplu, Reid a făcut un experiment într-o catedrală din Portland, SUA, instalând un cimascop cu care a proiectat imaginile sunetelor emise de orgă. Rezultatul a fost impresionant, sunetele dau imagini diferite, dar foarte frumoase, asemenea unor flori sau mandale. (vezi poza de mai sus)

Deoarece s-a demonstrat că anumite frecvenţe pot avea efecte binefăcătoare asupra unor ţesuturi din corp, actualmente se combină sonoterapia – emisia unor sunete cu anumite frecvenţe precise, cu imaginile grafice ale acelor sunete (obţinute cu cimascopul) şi se poate face terapie de regenerare a acelor ţesuturi. Dacă pacientul este plasat pe o masă care vibrează cu frecvenţa corespunzătoare şi vizualizează cum organul afectat se vindecă, procesul de vindecare va fi mult accelerat.

În practica terapeutică putem lucra deocamdată cu sunete simple, emise de instrumente muzicale sau de diferite obiecte. Dintre obiectele metalice care se pot folosi, fac parte clopotele şi bolurile. Clopotele au dimensiuni, frecvenţe şi sunete diferite, ele fiind, de obicei, calibrate să emită în anumite intervale stabilite. Bolurile şi gongurile sunt, la rândul lor, calibrate pe frecvenţe, ceea ce le face utile în terapia anumitor probleme de sănătate. Terapia cu boluri sau gonguri este o formă de terapie cu frecvenţe sonore, simple sau complexe. Exisă unele poveşti, mai ales în folclorul rus, despre purificarea unor locuri şi despre oameni care s-au vindecat, cu ajutorul sunetelor clopotelor. Tot în Rusia, în anii ‘70, muzicianul rus Alexander Jiharev, în căutarea armoniei sonore desăvârşite, a încercat să creeze un instrument având cel mai pur sunet. A pornit de la modelul de toacă metalică, instrument folosit în mănăstirile ortodoxe pentru vestirea sărbătorilor sau a timpului de rugăciune. După 12 ani în care a experimentat cu diferite forme de plăci de metal, a ajuns la concluzia că cele mai pure şi de neuitat sunete, având o remanenţă mare, sunt cele emise de plăcile dreptunghiulare de metal, asemănătoare formei unei icooane. A creat astfel, un set de „icoane” dreptunghiulare metalice, suspendate, iar instrumentul apărut l-a numit „icon bilo”, cel ce produce acelaşi sunet în 3 octave diferite, ceea ce duce cu gândul la Sfânta Treime. Acest instrument a început să fie apoi folosit şi în biserici din Rusia şi ţările învecinate.

Dintre efectele minunate ale sono- şi muzicoterapiei, notăm rezultatele extrem de promiţătoare asupra copiilor cu tulburări de comportament, depresie, ADHD sau autism. Audiată de gravide pe perioada sarcinii, muzica este percepută şi de viitorul copil şi influenteaza foarte mult relaţia dintre mamă şi copil. La persoanele cu probleme neuro-psihice (accidente vasculare, afazie, boala ticurilor, demenţă Alzheimer, boală Parkinson, stres post-traumatic, depresie, adicţii), terapia cu ajutorul sunetelor se poate dovedi extrem de preţioasă şi dătătoare de speranţă în recuperare. Muzica ajută la scăderea pe cale naturală, a tensiunii arteriale crescute, responsabile de multe probleme, inclusiv de unele accidente vasculare. Tot muzica poate îmbunătăţi funcţiile motorii la pacienţii cu deficite neurologice, mai ales dacă este realizată activ, adică pacientul sau terapeutul emit sunete sau chiar cântă.

Există, de asemenea, mai multe studii legate de efectele unor piese muzicale asupra anumitor probleme de sănătate. S-a încercat, de exemplu, recuperarea în boala Parkinson, cu ajutorul mişcărilor şi a muzicii de tango argentinian. S-a demonstrat că audierea unor sunete poate ameliora ţiuitul (tinitusul) subiectiv, care poate fi uneori foarte supărător. Domeniul de aplicare a cuprins şi probleme mai serioase, precum terapia durerii sau îngrijirile paliative, unde, deasemenea, s-au obţinut rezultate promiţătoare, respectiv, ameliorarea depresiei şi anxietăţii la pacienţii cu cancer.

Sunetele vindecătoare pot avea atât un efect de relaxare şi calmare, necesar celor care se confruntă cu stări de surescitare, insomnie, agitaţie, anxietate, cât şi efecte tonice, dinamizante, pentru cei obosiţi, introvertiţi, depresivi, trişti sau cu nevroze obsesive.

S-a demonstrat că muzica stimulează aceiaşi „centri ai plăcerii” din creier, ca şi alimentele preferate, unele droguri sau umorul de calitate. Astfel că, muzica şi sunetele armonioase ne pot substitui celelate plăceri „nesănătoase” şi devine un veritabil medicament. Pe lângă Vivaldi, Bach, Mozart sau Beethoven (compozitori ale căror piese muzicale au efecte terapeutice demonstrate), putem acum să facem terapie cu sunet de clopote sau boluri tibetane, sau să emitem sunetele vindecătoare care ne sunt necesare, sub îndrumarea unui muzico-terapeut.