Dr. Violeta Pîrvu

Pufulița (Epilobium sp.) cunoscută popular ca “ghimpe” este un gen de plante medicinale, care cuprinde aproape 200 de specii. Pentru uz medicinal se folosesc mai multe subspecii dintre care pufulița cu flori mici, este cea mai cunoscută. De la plantă, se recoltează părțile superioare (tulpina, frunzele și florile) în perioada înfloririi.
Crește în flora spontană, preferă locuri luminoase și cu sol umed, fiind răspândită în întreaga Europă.
Este cunoscută din antichitate pentru virtuțile terapeutice în tratarea inflamațiilor, a tumorilor de prostată, a rănilor, iar varietățile medicinale de pufuliță au o acțiune regeneratoare asupra rinichilor, prostatei și ficatului, fiind utile în afecțiunile urinare, ale prostatei, hepatitelor cronice și cirozei.

Ce compuși activi conține : ulei volatil, taninuri hidrolizabile (oenoteina B), flavonoide, antociani, pectine, triterpenoide pentaciclice (acid ursolic), saponine steroidice (beta sitosterol), aminoacizi esențiali, acizi polifenolcarboxilici, glucide, vitamina C, săruri minerale.

Ce acțiuni are pufulița asupra organismului :
– Este depurativă – purifică organismul, favorizând eliminarea toxinelor și a otravurilor;
– Are efecte regeneratoare și restructurante asupra țesuturilor (prin taninuri, ulei volatil, saponine), în mod special asupra țesuturilor prostatei, vezicii urinare, rinichilor și ficatului – fiind utilă în tulburări de micțiune, prostatită, hipertrofie benignă de prostată, adenom de prostată, tumori de prostată, ciroză hepatică, în tratarea hepatitelor virale acute și cronice de tip A, B și C;
– Este antiinflamatoare și decongestivă (prin uleiuri volatile, saponine și taninuri) fiind folosită ca remediu în: infecții urinare, nefrită, cistită, prostatită, ulcer gastroduodenal, enterită;
– Are efecte antispastice asupra colicilor biliare, oprește sughițul, calmează tusea convulsivă;
– Este antidiareică prin proprietățile astringente;
– Are proprietăți diuretice (prin flavone și triterpene) dar și sudorifice;
– Are acțiune coleretică (stimulează secreția biliară a ficatului) și colagogă (favorizează evacuarea bilei în duoden) – prin acizii polifenolcarboxilici;
– Este hipocolesterolemiantă (prin saponine steroidice) și hemostatică (prin taninuri) fiind utilă în tratarea hemoragiilor uterine, și a menstrelor excesive;
– Are acțiuni cicatrizante, este stimulentă a funcțiilor pancreatice;

Cum se utilizează planta?

Intern, se ia sub formă de:
Pulbere de plantă uscată macinată fin, de 3 ori pe zi, cu 20 minute înainte de mese.
Capsule de 3 ori pe zi, în cantitatea indicată de medic.
Macerat la rece: 2-3 căni de macerat la rece peste zi.
Tinctură de pufuliță : adiminstrată după mese, de 3 ori pe zi, în 100 ml apă plată.
Administrare externă:
Gargară cu macerat la rece în caz de leziuni ale mucoasei bucale.
Cataplasmă din pulbere de pufuliță aplicată pe locul afectat, 1-3 ore.

Precauții și contraindicații:
Pufulița este contraindicată în sarcină sau la mamele care alăptează.
În tratamentul de lungă durată nu se recomandă în caz de hipertensiune arterială.
Nu se administrează în caz de alergie la pufuliță.

Notă: Acest articol are doar caracter informativ. Informațiile despre terapiile alternative, plante medicinale sau remedii naturale din acest articol, care pot veni în sprijinul pacientului, nu exclud consultația la medicul specialist. Pentru medicația inclusiv naturistă și folosirea acestor informații în tratamentul bolilor, este indicată consultația la medicul specialist.

DR. VIOLETA PÎRVU
medic specialist medicină de familie, competență ayurveda, apifitoterapie, terapii Panchakarma
Centrul Naturist de Sănătate Steaua Divină- București – tel 021/2331950, mobil 072/6206397 www.steaua-divina.ro, www.terapieholistica.ro

Bibliografie:
Farm. Viorica Istudor – Farmacognozie , Fitochimie și Fitoterapie – Editura Medicală -București
Duke – Handbook of medicinal herbs
Constantin Pârvu- Universul plantelor

PRODUSE ASOCIATE
Prostata Protect- capsule
Prostata Protect – tinctură
Prostadin – ceai

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *