De la izvor până în casa noastră apa face o călătorie lungă şi dificilă. În trecut aşezările omeneşti puteau apare doar în locurile în care existau surse naturale de apă. În ziua de astăzi aceasta nu mai este o condiţie necesară pentru construirea aşezărilor urbane şi rurale. Oraşele sunt pe bună dreptate numite aglomerări urbane, haosuri citadine în care oamenii nu mai trăiesc ci supravieţuiesc, complet rupţi atât de natura exterioară cât şi de natura lor interioară.

 Dezvoltarea comunităţilor omeneşti în perioada actuală, fie ele oraşe sau sate implică furnizarea, într-un fel sau altul, a apei aşa zis potabile. În satele româneşti tradiţionale oamenii beneficiază încă de apă de izvor. În comunităţile un pic mai mari, ca să nu mai vorbim de marile metropole, apa ne este livrată la robinet printr-un sistem de ţevi metalice sau din plastic prin care apa este pompată de la sursă până la consumator.

În natură apa curge printr-un sistem natural de canale cu forme line, curbe, fără segmente răsucite, cu colţuri sau structuri de îmbinare. Aceste forme naturale şlefuite chiar de şuvoiul de apă nu modifică încărcătura energetică a apei iar zăcămintele naturale de metale rare şi minereuri prin care trece şuvoiul încarcă apa cu substanţe şi minerale benefice pentru sănătatea umană.

Structura sistemului de furnizare a apei nu este una armonioasă. Coturile în unghi drept ale ţevilor sunt zone în care încărcătura energetică naturală a apei se pierde, aceasta ajungând la noi mai mult ca apă moartă decât ca apă vie.  

Calitatea proastă a apei chiar de la sursă (bazine de alimentare, baraje, interferenţa cu pânza freatică), materialele din care este făcut sistemul de alimentare cu apă (ţevi metalice care ruginesc în timp, plastic care se sparge permiţând contaminarea apei) au impus adaosul de substanţe chimice care să preîntâmpine transformarea apei într-un agent purtător de boli, substanţe care mai de care mai periculoase pentru viaţa şi sănătatea noastră.

Prin lege, este permisă prezenţa în apa aşa zis potabilă, în anumite concentraţii, a următoarelor substanţe: aluminiu, amoniac, azotiţi, calciu, clor/cloruri, cupru, detergenţi sintetici (anionici), fier, fosfaţi, magneziu, mangan, oxigen dizolvat, substanţe organice oxidabile, sulfuri, zinc, precum şi indicatori chimici toxici: amine aromatice, arsen, azotaţi, cadmiu, cianuri libere, crom, fluor, hidrocarburi, mercur, nichel, pesticide, plumb, seleniu, trihalometan precum şi substanţe radioactive cum sunt uraniu, radiu şi stronţiu. Cum este posibil ca prin lege să se considere acceptabilă prezenţa în apă a unor substanţe denumite oficial „indicatori chimici toxici”? Dacă sunt toxici ce caută în apa noastră?.

În România legea care reglementează compoziţia apei aşa zis potabile este Legea nr. 458 din 8 iulie 2002 – privind calitatea apei potabile, completată și modificată prin Legea nr. 311 din 28 iunie 2004.

În textul legii care reglementează compoziţia cantitativă şi calitativă a apei de la robinet, care cu greu se poate numi potabilă, nu se regăsesc toate substanţele pe care noi le bem odată cu apa. O categorie largă de substanţe extrem de periculoase pentru sănătatea umană care se regăsesc în apa aşa zis potabilă sunt estrogenii naturali şi cei sintetici, ca să ne referim doar la acestea.

Hormonii naturali: estrogenii, progesteronul şi testosteronul sunt sintetizaţi de glandele endocrine, ovarele la femeie şi testiculele la bărbat şi în cantităţi mai mici de glanda suprarenală. Ţesutul adipos îşi joacă şi el rolul în secreţia de estrogeni la persoanele supraponderale sau obeze. Glandele endocrine secretă hormoni pe baza unei bucle de autoreglare, aşa numitul circuit de feed-back, care ajustează permanent nivelul secreţiei glandulare în funcţie de cantitatea de hormoni deja existentă în sânge. Unele tratamente hormonale moderne suplimentează, pentru diverse scopuri, cantitatea de hormoni din organism. Estrogenii se administrează chiar şi în cazul acneei! Nu mai vorbim de tratamentele cu rol contraceptiv sau de administrarea de testostron pentru creşterea masei musculare. Aceşti hormoni (după ce dereglează organismul pacientului) ajung în pânza freatică odată cu urina persoanelor care şi-i administrează şi din pânza freatică în apa de la robinet. Aceşti hormoni sunt molecule proteice pe care noi le ingerăm odată cu apa pe care o bem sau cu care ne preparăm mâncarea şi care ajunşi în organismul nostru ne perturbă activitatea propriului sistem endocrin, determinând dezechilibre hormonale ce pot duce la apariţia frigidităţii la femei şi a infertilităţii şi impotenţei la bărbaţi ca să nu mai vorbim de rolul dezechilibrelor hormonale în apariţia tumorilor benigne şi maligne atât la bărbaţi cât şi la femei.

Hormonii sintetici, aşa numiţii xenoestrogeni, sunt substanţe sintetice care seamănă cu molecula hormonilor estrogeni feminini. Aceşti xenoestrogeni se găsesc în toate ambalajele de plastic şi sunt eliberate în apa pe care o conţin în condiţii improprii de depozitare. Cine nu a văzut baxuri cu apă depozitate în spatele supermarketurilor în soarele verii sau iarna, la temperaturi sub zero grade Celsius? La temperaturi foarte înalte sau foarte scăzute, afară la soare sau în frigiderele şi congelatoarele în care sunt depozitate vara preferatele noastre băuturi răcoritoare (despre a căror compoziţie nici nu îndrăznesc să pomenesc) aceşti xenoestrogeni sunt eliberaţi din ambalajul de plastic în lichidul conţinut de respectivul ambalaj. Odată ingeraţi aceştia păcălesc prin structura lor tot lanţul metabolic. Ajunşi în celulă ei pătrund în interiorul nucleului păcălind receptorul membranar care confundă molecula de xenoestrogen cu hormonul natural feminin. Estrogenul natural secretat de ovare îndeplineşte funcţii specifice în înteriorul nucleului celular, chiar la nivelul AND-ului, funcţii pe care xenoestrogenul nu le poate îndeplini. Şi dacă aceşti xenoestrogeni ar fi complet inutili răul făcut nu ar fi chiar atât de mare. Xenostrogenii însă rup lanţul de AND modificându-i ireversibil forma, structura şi funcţiile ducând în cele din urmă la producerea de proteine anormale şi la moartea prematură a celulelor. Şi aceasta se petrece zilnic în organismul nostru, fiind una din explicaţiile creşterii accelerate a îmbolnăvirilor de tot felul, a apariţiei unor boli foarte rar sau deloc întâlnite în urmă cu 50-100 de ani şi a deceselor la vârste tot mai tinere.

Având în vedere compoziţia halucinantă a apei de la robinet, cunoscând nocivitatea substanţelor enumerate mai sus şi ţinând cont că marea majoritate a românilor beau şi prepară mâncarea cu apă de la robinet am putea spune că cineva vrea să ne omoare cu zile. Cantitatea de clor care se adaugă în apă pentru epurare distruge complet structura naturală a apei, apa clorurată devenind din acest punct de vedere o apă moartă pe care organismul nostru nu numai că nu o poate folosi în procesele metabolice dar care este toxică pentru trupul uman datorită conţinutului de clor.

Şi ca tabloul să fie complet este necesar să avem în vedere că absorbim apă şi la duş, prin piele.

Din orice punct de vedere am privi problema viaţa la oraş nu prea este viaţă. Şi având în vedere că viaţa la ţară nu este o opţiune pentru cei obişnuiţi cu confortul citadin este necesar să găsim soluţii pentru a ne feri de această apă toxică aşa zis potabilă. 

Vestea bună este că aceste soluţii există. Folosirea apei de izvor pentru băut şi pentru prepararea hranei este una dintre ele. Toate oraşele mari au pe teritoriul lor sau în imediata apropiere surse de apă de mare adâncime care intereferează puţin sau deloc cu pânza freatică plină de ape reziduale, toxice. Alimentarea săptămânală cu apă de izvor din aceste surse naturale nu numai că ne furnizează apă de calitate dar se poate transforma şi în momente foarte frumoase de comuniune cu natura.

Pentru cei care au la dispoziţie un dispozitiv de structurare a apei problema apei potabile este rezolvată. Pentru cei care nu au la îndemână un astfel de dispozitiv sunt întotdeauna la îndemână alte metode, deloc costisitoare, pentru purificarea apei: metodele doctorului Emoto despre care am scris anterior: folosirea apei expusă la muzică armonioasă, binefăcătoare, apă încărcată cu sugestii binefăcătoare (celebrele sticle etichetate cu cuvinte frumoase cum ar fi „sănătate, „ regenerare”, „iubire”, „pace” etc.). Obiceiul creştinilor ortodocşi de a închina alimentele şi apa  are efect de purificare a apei. La fel şi adăugarea în apa de băut şi în alimente a aghiazmei, apa sfinţită prin slujbă în Biserica Creştin Ortodoxă Română.

Eliminarea din dieta noastră a băuturilor şi sucurilor din supermarketuri ne va scuti organismul atât de apa moartă din punct de vedere energetic pe care aceste băuturi o conţin cât şi de toate substanţele chimice care dau acestor băuturi gustul de care devenim foarte repede dependenţi şi care sunt de fapt substanţe chimice ce ne otrăvesc lent dar sigur.

Merită amintită atitudinea cu care bem apă şi cu care mâncăm. Gândul că apa pe care o bem şi mâncarea cu care ne hrănim ne sfinţesc fiinţa purifică şi apa şi hrana noastră.

Duşul de scurtă durată, cu apă călduţă, nu fierbinte, ne fereşte cel puţin parţial de substanţele toxice din apa de la robinet.Celor care preferă să se scufunde în cada plină cu apă caldă le recomandăm adăugarea în apa de baie a maceratelor din plante şi a uleiurilor volatile care modifică încărcătura energetică a apei la care se adaugă efectul terapeutic ce apare în funcţie de plantele folosite. 

Omul sfinţeşte locul. „Sfinţirea” noastră interioară, conştientizarea permanentă a prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră sfinţeşte tot ce atingem, gândim, simţim.  Dacă în timpul călătoriilor noastre cu metroul, autobuzul sau bicicleta personală în loc să ascultăm în căşti ştiri sau melodii toxice spunem în gând o rugăciune sau emitem un gând frumos apa din noi şi din cei din jurul nostru se purifică.

Vă doresc tuturor ca prin tot ce faceţi în fiecare zi să deveniţi izvoare pure, de lumină şi iubire, cu care să încărcaţi totul în jurul dumneavoastră -apă, aer, obiecte, ferindu-vă astfel totodată de boli şi dezechilibre de orice fel şi să vă prelungiţi viaţa cât de mult cu putinţă pentru a vă bucura de tot ceea ce Dumnezeu abia aşteaptă să vă ofere.

MIHAELA DICULESCU

Medic specialist medicină de familie, competență ayurveda, apifitoterapie, acupunctură