Terapia cu venin de albine este cunoscută şi practicată de peste 5000 de ani, trecând astfel cu succes proba timpului. Desenele rupestre atestă faptul că albinele şi produsele lor erau cunoscute de oameni din cele mai vechi timpuri. Tradiţiile medicale străvechi, precum cele din China antică, Egiptul antic, şi chiar şi medicina practicată în vrema lui Hipocrate, cunoşteau veninul de albine şi îl utilizau în terapie. Despre Hipocrate, „părintele medicinei”, se spune că folosea înţepăturile de albine pentru tratarea reumatismului şi artritei. Cum însă, lumea medicală caută mijloace moderne de tratament, cu eficienţă dovedită prin studii realizate în spitale, nu este de mirare că astăzi, prea puţină lume mai cunoaşte câte ceva cu adevărat valoros, despre această modalitate rapidă de tratare şi vindecare.

În secolul trecut, lumea medicală avea să redescopere puterea străveche a acestui remediu natural. Medicul austriac Filip Terc, considerat astăzi drept unul din „părinţii apiterapiei”, publica o lucrare de pionierat în care raporta “legătura ciudată dintre înţepătura albinelor şi reumatism”. Un alt medic ungar, pe nume Bodog Beck (autor al cărţii „Biblia terapiei cu venin de albine”, publicată în 1994), este, însă, cel care a făcut mai târziu cunoscută această terapie în Statele Unite ale Americii. Apicultorul american Charles Mraz s-a întâlnit cu Bodog Beck în anii ’30 ai secolului trecut, învăţând de la acesta terapia cu înţepături de albină. El s-a tratat mai întâi singur de artrita de care suferea, iar apoi a început să îi trateze şi pe alţii. Participarea sa entuziastă la dezvoltarea apiterapiei l-a făcut să fie unul din fondatorii Societăţii Americane de Apiterapie. Mraz este şi el, autor al volumului „Sănătatea şi albina” (Health and The Honey Bee), publicat în 1994. Charles Mraz descrie în această carte, experienţa sa de peste 60 de ani, de utilizare a veninului de albine.

În zilele noastre, veninul de albine a trezit un interes tot mai mare în lumea ştiinţifică. În anul 2004, un colectiv de cercetători din Coreea de Sud, coordonaţi de Hye Ji Park, a publicat în revista „Arthritis and Rheumatism”, numărul 50(11), un articol despre mecanismul de producere al efectului anti-artritic al veninului de albine. În acest articol, se arată că veninul de albine a inhibat mediatorii inflamaţiei, atunci când s-a administrat în doze mici la animale de laborator (şobolani) cu artrită reumatoidă. În acest studiu pe animale, s-a dovedit că veninul de albine a diminuat inflamaţia şi deformarea articulaţiilor şi că are un efect antiinflamator şi antiartritic de necontestat.

Un studiu clinic de fază I, realizat în 2005 la Facultatea de Medicină din Georgetown, statul Washington, SUA, coordonat de HJ Castro, a evaluat profilul de siguranţă al unui extract din venin de albine, ca posibil tratament la pacienţii cu scleroză multiplă, formă progresivă. Rezultatele au fost încurajatoare, iar cercetătorii au recomandat trecerea la următoarea fază de studiu.

În lume nu există foarte mulţi practicieni ai acestei terapii, acest fapt fiind datorat lipsei cunoştinţelor şi reglementărilor în domeniu, precum şi dificultăţii de realizare a unor studii clinice de anvergură, care să certifice, la scară largă, rezultatele raportate pe cazuri izolate. Veninul de albine, cunoscut şi sub numele de „apitoxină”, a fost intens studiat şi s-a constatat că în compoziţia sa intră mai mult de 15 substanţe puternic active, cu proprietăţi farmacologice (de exemplu, melitina, anticoagulantă şi hipotensoare; apamina, neurotoxină care duce la creşterea nivelului de cortizol; adolapina, proteină cu puternic efect analgezic), care ar putea fi responsabile de îndepărtarea durerii, a edemului şi inflamaţiei şi la reglarea sistemului imun. Unii practicieni consideră că, de fapt, sinergia compuşilor activi prezenţi în venin conduce la declanşarea unor mecanisme naturale de autovindecare. Este greu să demonstrezi ştiinţific un astfel de concept, dar rezultatele clinice excelente, obţinute de cei care au avut perseverenţa să utilizeze veninul în terapie, susţin din plin această teorie. Această terapie se face, însă, întotdeauna, având la îndemână trusa de urgenţă, pentru că nu se ştie niciodată când poate cineva să dezvolte o reacţie alergică la venin (chiar dacă până la un moment dat tolera bine veninul).

Veninul de albine este destul de cunoscut pentru efectul său antireumatic, şi pentru rezultatele obţinute în tratarea unor cazuri izolate de scleroză multiplă. Se vorbeşte însă, tot mai mult, despre cercetări promiţătoare în domeniul cancerului. Se cunoaşte de mai mult timp, faptul că melitina are efecte antitumorale demonstrate, asupra cancerelor de vezică urinară, prostată, rinichi, ficat, plămâni, sân şi a celor hematologice (leucemie). Cu toate acestea, s-a evitat până în prezent folosirea ei, din lipsa unui profil clar de siguranţă, deoarece se consideră că potenţialul său toxic asupra celulelor (de exemplu, asupra globulelor roşii), depăşeşte eventualele beneficii.

Cercetări moderne în domeniul nanotehnologiilor, realizate în 2009 în SUA, au obţinut reducerea dimensiunilor unor tumori la şoareci, prin utilizarea melitinei, administrate cu ajutorul unor molecule de dimensiuni foarte mici (nano-carriers), pe care a fost fixată prealabil. Fixarea şi administrarea melitinei pe molecule de dimensiuni nanometrice, împiedică eliberarea acesteia direct în fluxul sangvin, şi diminuează prin aceasta, efectul toxic asupra eritrocitelor.
În secolul al XXI-lea, suntem deja într-o altă lume, şi sperăm ca într-un timp destul de scurt, să se realizeze cercetările care să confirme includerea veninului de albine între medicamentele naturale extrem de valoroase.

Dr. Cristina Pavel

Specialist medicină de familie, apiterapie-fitoterapie-aromaterapie, acupunctură, homeopatie

Bibliografie:

1. Hye Ji Park, et al. “Anti-arthritic Effect of Bee Venom: Inhibition of Inflammation Mediator Generation by Suppression of NF-KappaB Through Interaction With the p50 Subunit.” Arthritis and Rheumatism, 2004 Nov; 50(11); 3504-3515
2. Castro HJ, et al. “A phase I study of the safety of honeybee venom extract as a possible treatment for patients with progressive forms of multiple sclerosis.” Allergy Asthma Proc. 2005 Nov-Dec;26(6):470-6