Starea de echilibru implică stabilitate şi armonie, sub acţiunea unor forţe exterioare ce pot avea efecte contrare. La nivel fizic, ea este corelată şi cu o anumită stare de linişte şi armonie interioară, dar este legată şi de bune funcţionare a unor structuri nervoase, pe care le vom detalia în continuare.
Simţul echilibrului este corelat, pe de o parte, cu buna funcţionare a urechii. Aceasta nu are doar un rol în auz, ci ne şi semnalizează poziţia exactă a corpului în spaţiu (postura corporală) şi ne ajută să percepem mai uşor unde ne aflăm. Urechile sunt situate în vecinătatea lobilor temporali, ce conţin arii implicate în memorare şi înţelegere. În porţiunea profundă a urechii se găseşte un ansamblu de structuri fine, suprapuse parţial cu zona percepţiilor auditive, dar corelate şi cu alte zone specializate din creier, care au, de asemenea, rol în echilibru: cerebelul (creierul mic), trunchiul cerebral şi măduva spinării, precum şi nervii oculo-motori, ce asigură mişcările globilor oculari.
Trunchiul cerebral este un veritabil “nod central”, de unde pornesc nervi ce merg în creier şi la organele interne, şi pe unde trec căi nervoase foarte importante. Măduva spinării conţine şi ea, importante fibre ce fac legătura cu diverse etaje din sistemul nervos. Cerebelul este o parte a creierului, cu rol special în coordonarea mişcărilor, asigurarea posturii şi a echilibrului. Afectarea sa, ce se poate petrece în urma unor traumatisme, accidente vasculare sau boli degenerative, duce la tulburări de mers (aşa-numitul “mers ebrios”, ca şi cum s-ar fi consumat alcool) şi în menţinerea poziţiei normale a corpului. Când cerebelul are probleme, pot apare şi rigidităţi musculare (hipertonie) şi lipsa coordonării unor mişcări. Mâinile şi picioarele nu mai pot realiza unele mişcări de fineţe, ce ţin de comenzi voluntare. Se poate pierde capacitatea de a prevedea succesiunea mişcărilor, ceea ce va face foarte dificilă desfăşurarea mersului şi a mişcărilor coporale mai complexe şi coordonate.
Receptori care transmit poziţia corpului (proprioceptori) se găsesc, de asemenea, şi în piele şi muşchi, şi ei trimit informaţiile direct la structurile nervoase superioare, unde se face o procesare de ansamblu. Deci, ca să fim pe deplin echilibraţi, trebuie să funcţioneze bine urechile, zona parietală, zonele bazale ale creierului, cerebelul, ochii şi receptorii din piele. Multitudinea de structuri implicate ne arată că este o funcţie importantă, dependentă în anumită măsură şi de factorii de mediu.
Pe de altă parte, în fiziologia energetică ayurvedică, starea de echilibru implică o bună funcţionare a zonei abdominale (cea care ajută şi la digestie şi asimilare), a vederii şi auzului (fizic şi subtil), şi a centrilor nervoşi superiori. Pentru păstrarea armoniei acestor zone, se poate recurge la exerciţii ce implică menţinerea unor posturi corporale, pe perioade mai lungi de timp, însoţite de atenţie şi conştientizare. Acest tip de exerciţii statice au beneficii şi în ce priveşte rezolvarea altor probleme de sănătate. Un tip particular de exerciţii care se recomandă sunt aşa-numitele “posturi inverse”, în care capul este plasat mai jos decât restul trupului şi astfel, este stimulat fluxul de sânge spre centrii nervoşi cerebrali. Astfel de posturi au numeroase beneficii, ele prevenind şi fenomenele de îmbărânire şi degenerare a creierului.
Realizarea exerciţiilor posturale se poate asocia cu administrarea unor suplimente ce conţin plante ce acţionează asupra structurilor nervoase cu rol în echilibru. Am putea enumera plante precum ashwagandha, shatavari, brahmi, chaksu, ginkgo biloba, ganoderma. De asemenea, se pot realiza proceduri tonice ayurvedice (băi de ulei cu plante) la nivelul ochilor, urechilor şi zonei capului (proceduri denumite Akshitarpana, Karnia Purana şi respectiv, Shirodhara).
Pentru menţinerea echilibrului corporal, putem realiza şi unele proceduri specifice medicinei chineze, care implică stimularea unor puncte active biologic, prin masaj local (presopunctură), cu ace de acupunctură sau cu substanţe naturale cu rol tonic şi reechilibrant, precum veninul de albine în doze mici (aşa-numita api-punctură). De asemenea, un foarte bun rol în reechilibrare, mai ales la nivelul structurilor urechii interne, îl pot avea şedinţele de sonoterapie şi muzicoterapie.
Stabilirea schemelor de tratament, alegerea procedurilor şi periodicitatea lor, trebuie făcute sub coordonarea unui specialist sau într-o echipă de terapii. Cum întotdeauna este mai bine să previi, decât să tratezi, anumite proceduri se pot realiza şi preventiv, chiar dacă nu ne confruntăm cu tulburări grave de echilibru. Procedurile enumerate aici nu prezintă rscuri, sunt naturale şi vor fi uşor acceptate de corpul nostru. Ele se pot dovedi, astfel, adevărate “elixire de viaţă lungă”, ce ne vor transforma şi perspectiva asupra funcţionării trupului, crescându-ne capacitatea de autocontrol.
Dr. Cristina Pavel
Specialist medicină de familie, apiterapie-fitoterapie-aromaterapie, acupunctură, homeopatie