Sufletul omului seamănă cu apa:vine din cer şi se înalţă înapoi către cer, de unde coboară iarăşi pe pământ, schimbându-se de fiecare dată.

Johann Wolfgang von Goethe

În toate materialele pe care le audiem sau le citim despre detoxifiere apare în mod repetat un cuvânt: apa. Şi pentru că în toate articolele precedente am menţionat că orice cură de detoxifiere include un regim hidric optim cred că este necesar să discutăm un pic despre această componentă majoră a organismului nostru care este apa.

Ştiinţa actuală nu a reuşit să răspundă la întrebarea „de unde vine apa? Care este sursa apei de pe planeta noastră?”. 

De-a lungul timpului au fost emise multe ipoteze, nici una demonstrată însă până în prezent. 

Dr. Frank Ruiz a susţinut că apa de pe Pământ vine din spaţiul cosmisc. În ultimii ani NASA a făcut publică o descoperire fenomenală care confirmă această ipoteză. Din spaţiul cosmic cad continuu pe Pământ bulgări imenşi de zăpadă care se transformă în nori atunci când aceştia ajung în apropierea solului. Această informaţie schimbă radical modul în care privim acest „banal” lichid. Apa ne vine literalmente din Cer, iar acest motiv ar trebui să fie suficient pentru ca noi să manifestăm un respect profund pentru apa fără de care viaţa noastră nu ar fi posibilă. 

Oamenii cunosc puţin despre apă şi despre importanţa pe care acest fluid esenţial îl are în menţinerea stării noastre de sănătate. 

Cercetătorul japonez Masaru Emoto, cunoscut în mediile academice ca un pasionat cercetător al apei, a realizat numeroase experimente ce vizau evidenţierea comportamentului apei în diverse condiţii. Dr. Masaru Emoto a folosit recipiente cu apă pe care a pus etichete, unele cu cuvinte frumoase,  altele cu cuvinte urâte. A realizat rugăciuni colective în jurul recipientelor cu apă poluată. A folosit recipente cu apă ca auditor pentru piese muzicale clasice, superbe sau pentru melodii moderne, mai mult sau mai puţin melodioase. A lăudat apa din unele recipiente, a vorbit urât cu apa din altele, iar apa din unele recipiente a ignorat-o cu indiferenţă zile în şir.

Toate experimentele sale aveau la final aceeaşi secvenţă: îngheţarea apei şi studierea la microscop a cristalelor de apă.

Experimentele realizate de dr. Masaru Emoto au demonstrat în repetate rânduri că apa este o fiinţă vie, care răspunde la emoţii, sentimente şi cuvinte şi al cărei comportament în situaţii clar definite ne oferă o perspectivă nouaă, indeită asupra modului de manifestare a apei din trupul nostru, în funcţie de interacţiunile pe care le avem cu mediul înconjurător şi cu persoanele cu care venim în contact sau la care doar ne gândim.

Apa naturală, pură cristalizează armonios, în cristale simetrice de care te îndrăgosteşti doar privindu-le. Apa supusă unor emoţii negative, „obligată” să asculte muzică rock sau apa poluată formează cristale urâte sau nu cristalizează deloc, determinând prin îngheţare apariţia unei mase amorfe, lipsită de structură şi al cărei aspect sugerează anormalitate şi boală. 

În fiinţa umană apa scaldă toate structurile, le hidratează, le menţine în viaţă şi le ajută să-şi desfăşoare activitatea normală.

La naştere corpul nostru este alcătuit în proporţie de 90 % apă. La vârsta adultă apa reprezintă 70% din greutatea corporală şi 85% din greutatea creierului iar când apa din corp scade sub 50% survine moartea.

Procentul atât de mare de apă ce se regăseşte la nivelul sistemului nervos poate explica sensibilitatea creierului nostru la emoţii, imagini şi sunete dar şi facilitarea apariţiei bolii în condiţii de deshidratare. De la irascibilitate la durerile de spate, toate dezechilibrele ce apar în trupul nostru pot fi mai mult sau mai puţin ameliorate print-o hidratare corectă.

Scăderea aportului de apă determină perturbarea activităţii întregului organism iar dacă lipsa apei se prelungeşte apar cu repeziciune condiţiile favorizante pentru boală, îmbătrânire prematură şi moarte. Schimburile dintre celule sunt alterate în condiţii de deshidratare, aceasta traducându-se în final prin tuburări funcţionale generalizate, inclusiv prin modificări comportamentale. 

Substanţele prin intermediul cărora se transmite informaţia la nivel nervos, neurotransmiţatorii, sunt molecule lichide. În absenţa apei numărul moleculelor de neurotransmiţători scade şi impulsul nervos nu se mai transmite corect. Din acest motiv persoanele care în mod obişnuit beau puţină apă nu au senzaţie de sete. Principalul tratament care trebuie administrat timp de 30 de zile acestor pacienţi este rehidratarea, consumul a minim 2 litri de apă de izvor pe zi, cu mici variaţii în funcţie de sex, vârstă, anotimp, activitate fizică şi intelectuală.

După ce revine senzaţia de sete iar simptomele deshidratării dispar se poate face o evaluare corectă a stării de sănătate a pacientului.

Dr. Masaru Emoto a dovedit că apa are memorie. Cercetătorii ruşi au „preluat ştafeta” cercetând apă din surse diferite de pe planetă pentru ca, în final, studiile făcute să arate că apa din corpul fiecăruia dintre noi are într-un mod misterios aceeaşi structură cu apa din zona în care ne-am născut. Indiferent cât de departe ne aflăm de casă, indiferent de structura apei pe care o bem, apa din corpul nostru este permanent în legătură cu  apa din zona nostră natală.

Dacă emitem gânduri frumoase asupra apei pe care o bem structura acesteia se modifică în bine ajutându-ne să o asimilăm şi să beneficiem la maxim de calităţile sale. Apa îşi modifică structura devenind o apă benefică sau dăunătoare cu toate că formula sa rămâne aceeaşi: H2O. De aici apare concluzia că pentru a fi siguri că apa pe care o bem ne ajută să ne meţinem sănătoşi este foarte important să consumăm apă cât mai curată şi mai pură dar şi ca această apă să aibe o structură benefică pentru corpul nostru. Aceasta înseamnă printre altele să facem gesturi simple: să ne alimentăm cu apă din surse naturale cât mai apropiate de noi, să ferim recipientele de apă de variaţii extreme de temperatură, să păstrăm vasele cu apă departe de aparate electrocasnice, în locuri ferite de zgmote sau de aglomeraţii de oameni, să bem apă nu doar des dar şi conştienţi că apa conţine în ea energie şi informaţie benefică pentru noi. 

Rostirea rugăciunilor în orice limbă de pe planetă, indiferent de religia celui care se roagă, produc o vibraţie de 8Hz, care este aceeaşi cu frecvenţa de vibraţie a câmpului magnetic terestru. Rostirea rugăciunilor lângă un recipient cu apă poate „vindeca” apa din recipientul de lângă noi dar şi apa din corpul nostru.

Sincronizarea frecvenţei de vibraţie întra apa din corpul nostru şi frecvenţa planetei nu doar ne induce o stare plăcută, de calm şi relaxare, dar în timp ne poate chiar vindeca fizic, mental şi spiritual.

Compania persoanelor calme, relaxate  este benefică nu doar în timp ce luăm masa ci şi în restul timpului, prezenţa acestor persoane lângă noi ajutându-ne să ne modificăm structura apei din corpul nostru şi revenirea la o stare normală din punct de vedere fiziologic.  

Ţinând cont de aceste informaţii şi urmărind să modificăm în bine atât sursa cât şi caşitate apeo pe care o bem vom creşte conştient vieţii noastre urmând ca în timp să începem să sesizăm efectele la distanâă a gesturilor care deşi mici, conştient făcute, ne pot transforma din fiinţe blazate, plictisite şi bolnave în fiinţe sănătoase, entuziaste şi pline de viaţă.

MIHAELA DICULESCU

Medic specialist medicină de familie, competență ayurveda, apifitoterapie, acupunctură

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *